Connect with us
Advertisement

Eveniment

Cât a plătit fiecare albaiulian pentru distracția din anul 2018. 4,8 milioane de lei au mers pe spectacolele din Cetate

Evenimente Centenar Alba Iulia

Publicat

Al Bano, Vladimir Cosma, Inna, Smiley, B.U.G Mafia, Gala Uniter, zeci de trupe de reenactment, spectacole de muzică populară și alte evenimente au animat Alba Iulia și Cetatea în anul centenar. Peste un milion de euro a scos Primăria „din buzunare” pentru ca cel mai important an al României sa fie unul de care cetățenii să-și amintească cu drag. 

Evenimentele  anului 2018 nu au fost tocmai gratuite așa cum le place unora să spună, însă nici nu au sărăcit bugetele albaiulienilor așa cum s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi dus la astfel de concerte și spectacole pe cont propriu.

4,8 milionane de lei, la care se mai adaugă mediatizarea în presă încă 157.000 de lei, au costat evenimentele anului 2018. 

Asta înseamnă pe că pentru un an întreg de concerte și spectacole, un albaiulian a plăit, prin taxe și impozite, aproximativ 69 de lei, dacă împărțim cele 4,8 milioane la 70.000 de locuitori. Suma este extrem de de mică dacă luăm în considerare că doar un bilet la concertul Al Bano ar costa 250 de lei sau 150 de lei la un concert al Innei.  

Vă prezentăm o listă la cheltuielilor pentru spectacolele din anul 2018 în Alba Iulia:

Sumele prezentate au fost obținute de un consilier local. 

Sublime Entertainement SRL 1.264.792,83 lei – agenţie (artişti) – Bucureşti

Set-Up SRL 756.672,83 lei (organizare evenimente) – Sibiu

MIT Trading SRL 608.488,84 lei

Corint Hotel Medieval SRL 405.635 lei

Asociaţia Culturală pentru Istorie Vie 293.500 lei

Uniunea Teatrală din România – UNITER – 250.000 lei

Al Bano Carrisi Production SAS 187.718,67 lei

Asociaţia Culturală Benelux 170.000 lei

Asociaţia Alumnus Club UNESCO – 130.000 lei

Pure Entertainement SRL-D 127.0000 lei

Artificii Grup – 111.860 lei

Compania de Evenimente Zurli 72.274,99 lei

Temexson SRL 64.498 lei

AC Meetings Events SRL 62.500 lei

Asociaţia pentru Cultură şi Creaţie CREATIO – 50.600 lei

Saga Rental SRL 37.482 lei

ANCCSR – CCS Alba Iulia: 33.000 lei

Iconic Media SRL-D 11.000 lei

Asociaţia RYMA – 15.000 lei

Drepturi de autor unor artiști- 26.666 lei

Apariții în presă- 157.200 lei

Festivalul Roman Apulum: 250.000 lei

Festivalul Roman Apulum se desfășoară anual în preajma zilei de 1 mai, fiind invitaţi sute de reenactori – soldați și civili romani, războinici daci, gladiatori, meșteșugari sau dansatoare. Au fost trupe din ţară, cum sunt Terra Dacica Aeterna din Cluj sau Geto-dacii din Moldova (Iaşi), dar şi de peste hotare: Italia, Spania, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă şi Ucraina. Gazdele au fost reenactorii albaiulieni din Garda Apulum.

AlbaFest: 700.000 lei

La Alba Iulia, între 8 şi 10 iunie, a fost cel mai așteptat eveniment al verii: Alba Fest® 2018. Timp de trei zile, artiștii cu hit-uri devenite peste noapte „number one” la toate radiourile și în toate topurile, cei mai văzuți și apreciați la toate emisiunile TV din România, au dat tonul distracției, în Cetatea Alba Carolina. 

Sărbătoarea Muzicii: 700.000 lei

 Regal muzical absolut cu Vladimir Cosma şi spectacolul „Mamma mia”

În 2018, la Alba Iulia, a fost Marea Unire a muzicienilor români. Din 22 până în 24 iunie, Piaţa Cetăţii a fost gazdă pentru spectacole unice.

Cel mai prolific dirijor si compozitor roman actual, Vladimir Cosma împreună cu orchestra și corul Filarmonicii de Stat Transilvania Cluj Napoca, 170 de muzicieni, au oferit un regal muzical de excepție.

Al Bano : 300.000 lei

Cântărețul italian Al Bano a substituit nevoia de „Dileme” a albaiulienilor cu un concert-eveniment în Piața Cetății din Alba Iulia.

Alba Iulia Music and Film Festival: 200.000 lei

Sferele, un amestec de teatru stradal, dans, circ și teatru de păpuși, proiecția „România neîmblânzită” – documentar regizat de Thomas Barton-Humphreys care a stabilit recorduri de spectatori în întreaga țară, Florin Piersic – actorul român cu o prestigioasă carieră artistică în film, teatru și televiziune, în calitate de invitat de onoare sunt câteva dintre reperele celei de-a 6-a ediții a Alba Iulia Music & Film Festival (AIMFF) desfăşurat în weekendul 31 august – 1 septembrie.

Festivalul “Cântec de suflet”: 200.000 lei

Un regal folcloric autentic, cu voci tinere, artiști consacrați și nume uriașe ale muzicii populare va avea loc în acest sfârșit de săptămână la Alba Iulia. Festivalul „Cântec de Suflet” îi va aduce sâmbătă și duminică, pe scena din Piața Cetății, pe Nicolae Furdui Iancu, Ina Todoran, Veta Biriș și mulți alții. 

După un lung șir de evenimente dedicate copiilor, sportivilor, muzicii dance, etc. a venit rândul iubitorilor de muzică populară să se bucure de un festival gândit și creat pentru ei. Zeci de interpreți și dansatori vor urca pe scena din Piața Cetății în perioada 11 și 12 august la Festivalul „Cântec de Suflet”

Festival de România: 700.000 lei

Alba Iulia a devenit, pentru o zi, cel mai important oraş din România. A fost Ziua Naţională, de Centenar, cu o multitudine de evenimente, inaugurări, momente solemne, vizite oficiale. Iar peste 100.000 de români au sărbătorit cum se cuvine cei 100 de ani de România, în Capitala Marii Uniri – au fost trei zile de Festival de România.

Cea mai spectaculoasă paradă militară, concert Voltaj, inaugurarea a două monumente – Monumentul Unirii şi monumentul „Glorie Ostaşilor Români”, Marea Adunare Națională – Parada Portului Popular și reconstituire istorică + Citirea Rezoluțiunii Adunării Naționale de la Alba Iulia, Marea Unire a Bucătarilor şi masa populară, concerte de muzică populară şi cel mai frumos spectacol de foc de artificii din ultimii ani la Alba Iulia au fost câteva dintre momentele sărbătorii în Capitala Marii Uniri.

Serbările Iernii: 60.000 lei

Spectacole de reconstituire militară: 400.000 lei

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement