Connect with us
Advertisement

Economie

Cât este câștigul salarial mediu net în România. Domeniile cu cele mai mari creșteri de venituri

Publicat

Cât este câștigul salarial mediu net în România. nstitutul Naţional de statistică (INS) a actualizat datele la nivelul lunii iunie. Cele mai mari creșteri de venituri sunt în activități de editare şi în fabricarea produselor farmaceutice.

Câştigul salarial mediu net a crescut la 5.176 lei în luna iunie a acestui an. Este mai mare cu 58 lei (+1,1%) faţă de mai 2024, conform INS. Câştigul salarial mediu brut a fost 8.480 lei, cu 125 lei (+1,5%) mai mare decât în luna anterioară.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de editare (11.614 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.798 lei).

Cât este câștigul salarial mediu net în România. Creșteri de venituri

În luna iunie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de:

  • prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanţe deosebite)
  • drepturi în natură şi ajutoare băneşti
  • sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de editare, cu 30,2%, şi în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cu 10%.

Totodată s-au înregistrat creşteri între 4% şi 6,5% în activităţi de:

  • fabricare a substanţelor şi produselor chimice
  • telecomunicaţii, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe)
  • fabricarea altor mijloace de transport, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor
  • fabricarea produselor textile, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice.

Potrivit statisticii, creşteri între 2,5% şi 4% s-au mai înregistrat în:

  • activităţi de spectacole, culturale şi recreative, transporturi aeriene
  • agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, alte activităţi de servicii
  • activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice)
  • activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale)
  • extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Cât este câștigul salarial mediu net în România. Unde au scăzut veniturile

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2024 au fost cauzate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

între 3% şi 6% în:

  • activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii)
  • producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat

între 1,5% şi 3% în:

  • fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului
  • depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, activităţi de poştă şi de curier
  • tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor)
  • transporturi pe apă, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (+4,3%), respectiv în administraţia publică (+3,9%), în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale în vigoare.

Situația din învățământ

În învăţământ, câştigul salarial mediu net a scăzut (-5,8%) în principal ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanţei şcolare, precum şi a acordării în luna mai 2024 a biletelor de valoare (tichete de vacanţă).

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,5%.

Indicele câştigului salarial real a fost 107,2% în luna iunie 2024 faţă de luna iunie 2023. Indicele câştigului salarial real a fost 100,9% în iunie 2024 faţă de luna mai 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 251,6%, cu 2,2 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2024, potrivit Agerpres.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement