Connect with us

Economie

Cât este pensia medie în România. Numărul pensionarilor a crescut

Publicat

Cât este pensia medie în România. Numărul pensionarilor a crescut, în luna mai, față de perioada precentă, potrivit celor mai recente date ale Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).

În luna mai erau 4.689.449 de pensionari, cu 2.970 mai mulți comparativ cu luna luna precedentă.

Pensia medie a fost de 2.763 de lei.

Vezi și Când intră pensiile pe card în iulie 2025 și perioada de livrare prin poștă. Detalii pentru beneficiari

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,954 miliarde lei, potrivit Agerpres.

Numărul pensionarilor pe categorii

Din totalul pensionarilor, 557.575 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 679 lei.

Vezi și Vechimea pentru pensie, o nouă formulă de calcul. Procedura de transformare a zilelor lucrătoare în zile calendaristice, publicată

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.753.765 de persoane, dintre care 2.153.099 femei, în timp ce pensia medie era de 3.085 de lei.

Pensie anticipată au primit, în mai 2025, un număr de 4.294 de persoane (3.937 de lei pensie medie), pensie anticipată parțială 93.707 de persoane (2.776 de lei, pensia medie) și pensie de invaliditate 403.066 de persoane (pensie medie de 1.120 lei), dintre care 45.034 de persoane pentru gradul I de invaliditate (973 lei, pensie medie).

În aceeași lună, pensie de urmaș s-a acordat unui număr de 434.514 persoane (1.487 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 103 pensionari (540 de lei, în medie).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.