Salariul mediu net în România a crescut în luna iunie 2026 faţă de luna precedentă cu 50 de lei, până la valoarea de 5.734 de lei, arată cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică.

În acelaşi timp, câştigul mediu brut a înregistrat un avans de 81 de lei. Conform statisticii oficiale, la nivelul lunii iunie a acestui an, câştigul salarial mediu brut a fost de 9.564 de lei.

Publicitate

Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de programare şi de consultanţă în tehnologia informaţiei, precum şi în activităţi de editare.

Pe de altă parte, cele mai mici câştiguri au fost în alte activităţi de servicii, în pescuit şi acvacultură.

De remarcat că nu este luată în calcul inflația, care arată puterea de cumpărare. În aceste condiții, chiar dacă românii câștigă mai mult în cifre absolute, puterea de cumpărare nu s-a menținut la nivelul anterior.

Publicitate
Publicitate