Connect with us
Advertisement

Actualitate

Cât plastic ajunge în organismul uman prin aer, apă sau alimente. Măsurile luate de Uniunea Europeană

Publicat

Fiecare dintre noi ajunge la un moment dat să ingereze plastic, este concluzia unei analize publicate recent, care explică și cum se întâmplă acest lucru. Este unul dintre motivele pentru care Consiliul Uniunii Europene a decis să interzică o parte din produsele de plastic utilizate zilnic, începând din iulie 2021, notează Romania24.ro.

Cinci grame de plastic ajung, săptămânal, în organismul fiecărui locuitor al planetei prin aer, apă sau hrană, în timp ce cantitatea de plastic „depozitată” în oceane este estimată, în prezent, la circa 150 de milioane de tone, potrivit unei analize Deloitte România, publicată luni.

„Nu mai puţin de cinci grame de plastic ajung săptămânal în organismul fiecărui locuitor al planetei prin aer, apă sau hrană (…) Este deja bine cunoscută problema poluării apelor marine cu produse din plastic aruncate în cel mai neglijent mod de către populaţie. Cantitatea de plastic ‘depozitată’ în oceane este estimată astăzi la circa 150 de milioane de tone. La o analiză superficială, poate părea că efectele nu sunt neapărat vizibile asupra oamenilor, însă fiecare dintre noi ajunge la un moment dat să ingereze plastic. Cum se poate întâmpla asta? Simplu: fauna marină ingerează bucăţele de plastic, pe care le confundă cu hrana, iar aceasta este consumată de populaţie. De asemenea, mici particule de plastic se regăsesc în aer, apă şi în alte alimente. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care, la nivel mondial, a fost iniţiată o mişcare pentru a stopa fenomenul. Aparent, în fruntea plutonului se află Uniunea Europeană”, arată sursa citată.

Specialiştii Deloitte amintesc de faptul că Uniunea Europeană a decis interzicerea, începând cu 3 iulie 2021, a comercializării de produse specifice din plastic, respectiv tacâmurile de unică folosinţă, beţişoarele de urechi, paiele/beţele pentru agitat băuturi, produsele realizate din materiale plastice degradabile prin oxidare şi recipientele pentru fast-food/băuturi din polistiren expandat.

„Pe de altă parte, este clar că modul de trai al locuitorilor Uniunii Europene ar fi afectat major dacă s-ar interzice brusc toate produsele din plastic. Ţinând cont de acest aspect, dar şi de necesitatea diminuării poluării, Consiliul UE a optat, în prima fază, pentru o măsură aparent mai blândă, respectiv aceea de reducere a consumului anumitor produse din plastic. Printre companiile vizate sunt cele care comercializează produse de tipul fast-food, cele din industria tutunului, din industria producătoare de băuturi carbogazoase sau care îmbuteliază apă de băut”, conform companiei de consultanţă.

O altă măsură, complementară, constă în stabilirea unor obligaţii de colectare. Astfel, producătorii vor fi nevoiţi să asigure, până în 2025, colectarea anuală a minimum 77% din greutatea sticlelor de tip PET şi reciclarea anuală a minimum 25% din produsele de acest tip. În aceeaşi ordine de idei, până în 2029, România trebuie să asigure o colectare anuală de minimum 90% a sticlelor de tip PET şi, până în 2030, o reciclare de minimum 30%. Obiectivele sunt, aşadar, ambiţioase.

De asemenea, un producător de produse din plastic de unică folosinţă stabilit în Germania care doreşte să comercializeze respectivele produse în România este obligat să desemneze un reprezentant local care să preia această responsabilitate. În acest caz, cel mai indicat este să se încheie un contract de transfer de responsabilitate între nerezidentul german şi o organizaţie care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP).

În privinţa situaţiei din România, analiza Deloitte scoate în evidenţă intenţia autorităţilor de modificare a practicilor curente privind produsele şi ambalajele de unică folosinţă din plastic.

„Sunt deja vizibile efectele anumitor măsuri implementate de autorităţile române. Spre exemplu, de aproximativ un an, pungile din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner sunt interzise la comercializare. Se încurajează, în schimb, reutilizarea pungilor din plastic şi înlocuirea cu pungi din materiale biodegradabile sau compostabile. În aceeaşi ordine de idei, este îmbucurătoare tendinţa lanţurilor de magazine şi a restaurantelor de tip fast-food de a înlocui paiele pentru băuturi ori caserolele din plastic cu unele din carton sau alte materiale biodegradabile. Aşadar, este clară intenţia de modificare a practicilor curente privind produsele şi ambalajele de unică folosinţă din plastic, tendinţă ce va lua amploare într-un ritm alert atât în România, cât şi la nivel mondial. Important este ca efectele măsurilor propuse şi implementate să se simtă cât mai curând. Însă problema gravă, cu iz local, care probabil va persista o vreme, o reprezintă lipsa minimei educaţii civice. Nu este cazul să ţintim din start să ajungem la nivelul ţărilor dezvoltate unde există oraşe cu zero deşeuri, pentru că populaţia colectează selectiv şi deşeurile sunt reciclate integral, însă putem începe cu un minim efort: acela de a arunca deşeurile în coşul de gunoi”, explică Adrian Teampău, director Taxe Indirecte, Deloitte România.

Uniunea Europeană are ca obiectiv o colectare separată a sticlelor din plastic de 90% până în 2029 (77% până în 2025) şi introducerea unor cerinţe de proiectare pentru ataşarea capacelor la sticle, precum şi obiectivul de a include în proporţie de 25% plastic reciclat în sticlele PET începând cu 2025 şi de 30% în toate sticlele din plastic începând cu 2030.

Statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a transpune noua Directivă a Consiliului UE în legislaţiile naţionale.

surse: Romania24, Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement