Eveniment
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2025. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale
Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2025. Consilierii județeni din Alba vor aproba în ședința de luni, 23 decembrie, un proiect de hotărâre care stabilește, printre altele, tarifele percepute de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia anul următor.
Printre acestea se numără tarifele pentru servicii și proceduri medicale şi analize de laborator, la cerere.
Potrivit legislației în vigoare, Consiliul Județean Alba adoptă anual, pentru anul următor, hotărâri privind taxele locale, taxele speciale și tarifele, atât pentru activitatea proprie, cât și pentru instituțiile din subordinea sa.
Taxele şi tarifele stabilite pentru fiecare instituţie publică subordonată Consiliului Judeţean Alba şi prezentate în anexele la prezentul proiect de hotărâre, constituie venituri la bugetele proprii ale acestor instituţii.
Taxele și tarifele percepute de Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba, propuse pentru anul 2025, sunt următoarele:
Cât vor costa analizele la Spitalul din Alba Iulia. TARIFE pentru eliberare documente arhivă, în anul 2025
- Copie bilet externare la cerere 70 lei
- Copie certificat constatator al naşterii 70 lei
- Adeverinţă medicală/adresă cu certificarea perioadei de internare şi a diagnosticului 150 lei
- Copie foaie de observaţie clinică generală/foaie de spitalizare de zi/fişa U.P.U. 100 lei
TARIFE practicate de serviciul paraclinic – Laborator, în anul 2025
Hematologie
- Hemoleucogramă completă, hemoglobină, hematocrit, numărătoare eritrocite, numărătoare leucocite, numărătoare trombocite, formula leucocitară, indici eritrocitari*1) 20 lei
- Număratoare reticulocite 15 lei
- Examen citologic al frotiului sanguin*3) 25 lei
- VSH*1) 10 lei
- Timp de coagulare 10 lei
- Timp de sângerare 10 lei
- Timp Quick, activitate de protrombină*1) + INR*1) (International Normalised Ratio) 20 lei
- APTT 16 lei
- Determinare grup sanguin ABO (la gravidă*1)) 10 lei
- Determinare grup sanguin Rh (la gravidă*1) 11 lei
- D-dimeri 50 lei
- Fibrinogenemie*1) 15 lei
Biochimie
- Uree serică*1) 10 lei
- Acid uric seric*1) 10 lei
- Creatinină serică*1)**) 10 lei
- Calciu ionic seric*1) 17 lei
- Calciu seric total*1) 10 lei
- Magneziemie*1) 10 lei
- Sideremie*1) 10 lei
- Glicemie*1) 10 lei
- Colesterol seric total*1) 10 lei
- Trigliceride serice*1) 10 lei
- HDL colesterol (numai în HTA și obezitate și dislipidemii la copii*1)) 11 lei
- LDL (numai în HTA și obezitate și dislipidemii la copii*1)) 10 lei
- Proteine totale serice*1) 10 lei
- TGO*1) (ASAT) 10 lei
- TGP*1) (ALAT) 10 lei
- Fosfatază alcalină*1) (ALP) 15 lei
- Gama GT 15 lei
- LDH 15 lei
- Bilirubină totală*1) 10 lei
- Bilirubină directă*1) 10 lei
- Electroforeza proteinelor serice cu imunofixare (imunelectroforeza) 100 lei
- Electroforeza proteinelor serice*1) 30 lei
- Feritina 40 lei
- Hemoglobină glicozilată 40 lei
- Amilazemie 15 lei
- CK 15 lei
- CKMb 15 lei
- Na (Natriu) – Ser 15 lei
- Clor – Ser 15 lei
- K (Potasiu) – Ser 15 lei
- Phosfor 15 lei
- AlbU (Albumina) 30 lei
- CreU (Creatinina) 15 lei
- Astrup 50 lei
- Lipaza 18 lei
- Transferina 35 lei
- Colinesteraza 25 lei
- Albumina serică 14 lei
Imunologie
- ASLO*1) 14 lei
- VDRL*1) (RBW) 10 lei
- RPR*1) 10 lei
- Factor rheumatoid 15 lei
- Proteina C reactivă*1) 15 lei
- IgA seric 30 lei
- IgE seric 30 lei
- IgM seric 30 lei
- IgG seric 30 lei
- Complement seric C3 30 lei
- Complement seric C4 30 lei
- Testare HIV (la gravidă*1)) 45 lei
- TSH 30 lei
- FT4 30 lei
- Ag Hbe*2) 52 lei
- Ag HBs*2) 38 lei
- Anti-HAV IgM*2) 46 lei
- Anti HBc*2) 30 lei
- Anti HBe*2) 35 lei
- Anti HCV*2) 65 lei
- ACTH 45 lei
- FSH 32 lei
- LH 32 lei
- Estradiol 45 lei
- Cortizol 40 lei
- Progesteron 35 lei
- Prolactină 35 lei
- PSA 30 lei
- Free PSA 35 lei
- Confirmare TPHA*1), *4) 15 lei
- CA 125 40 lei
- CA 19-9 50 lei
- CA 15-3 50 lei
- CEA 40 lei
- Troponina 70 lei
- ATPO 45 lei
- AFP (alfa fetoproteina) 40 lei
- Toxoplasma Ig M 40 lei
- Toxoplasma Ig G 40 lei
- CMV Citomegalovirus Ig M 50 lei
- CMV Citomegalovirus Ig G 45 lei
- Rubella IG M 40 lei
- Rubella IG G 40 lei
- Dozare Vitamina B12 50 lei
- Virus Epstein-Barr (EBV) Ig M 50 lei
- Virus Epstein-Barr (EBV) Ig G 50 lei
- BHCG 35 lei
- Anti TG 40 lei
- Vitamina D25 – OH 100 lei
- Testosteron 45 lei
- Acid folic 50 lei
- iPTH 50 lei
- Anti-PR3 50 lei
- VHE-IgM 50 lei
- ANA Detect 50 lei
- Anti-MPO 50 lei
- Anti-dsDNA Screen 50 lei
- ANCAscreen hs 50 lei
- Insulină 45 lei
- Procalcitonină 100 lei
- NT – proBNP 95 lei
- SARS CoV – 2 Ig G 100 lei
- SARS CoV – 2 Ig M 100 lei
- Tiroglobulină 38 lei
- Ac antireceptor TSH (TRAb) 75 lei
- Aldosteron 110 lei
- DHEA-S 40 lei
- Total T3– triiodotironină serică totală 32 lei
- Calcitonină 49 lei
- 120 COV– 2 Ig G II Quant* 100 lei
Bacteriologie
- Depistare hemoragii oculte 35 lei
- Ex. Digestie 15 lei
- Ex. Clostridium 50 lei
- Ex. Norovirus 30 lei
- Yersinia enterocolitică 30 lei
- Campylobacter pylori 30 lei
- Influentza A + B 30 lei
- Ex. Adenovirus + Rotavirus 30 lei
Bacteriologie – cultură
- Eficiența sterilizării 25 lei
- Condiții igienico-sanitare (teste de salubritate) 35 lei
- Aeromicrofloră 25 lei
Exudat faringian
- Cultură 25 lei
- Antibiogramă 20 lei
- Cultura fungi 20 lei
Examene spută
- Cultura 25 lei
- Antibiogramă – Difuzimetrică 20 lei
Analize de urină
- Examen complet de urină (sumar + sediment)*1) 20 lei
- Urocultură 25 lei
- Antibiogramă 20 lei
- Determinare glucoză urinară*1) 10 lei
- Determinare proteine urinare*1) 10 lei
- Amilazurie 15 lei
Examene materii fecale
- Examen coproparazitologic (3 probe)*1) 15 lei
- Coprocultură 30 lei
- Antibiogramă 20 lei
- Cultura fungi 20 lei
- Leucocite din scaun (COPROCITOGRAMA) 20 lei
Examene din secreţii vaginale
- Examen microscopic native şi/sau colorat 20 lei
- Cultură 25 lei
- Antibiogramă 20 lei
- Cultură fungi 20 lei
- Fungigrama 25 lei
Examene din secreţii uretrale, otice, nazale, conjunctivale şi puroi
- Examen microscopic colorat 20 lei
- Cultură 25 lei
- Cultură fungi 20 lei
- Fungigrama 25 lei
- Antibiogramă 20 lei
Examen lichid puncţie
- Examen microscopic/frotiu 20 lei
- Cultură 25 lei
- Antibiogramă 20 lei
Examinări histopatologice
- Examen histopatologic procedura completa HE 1-3 blocuri 150 lei
- Examen histopatologic procedura completa HE 4-6 blocuri 280 lei
- Diagnostic histopatologic pe lamă 150 lei
- Examen histopatologic procedură completă HE şi coloraţii speciale 1-3 blocuri 190 lei
- Examen histopatologic procedură completă HE şi coloraţii speciale 4-6 blocuri 320 lei
- Citodiagnostic secreţie vaginală 60 lei
- Citodiagnostic lichid de puncţie 90 lei
- Teste imunohistochimice/set 350 lei
- Citodiagnostic spermogramă 60 lei
- Citodiagnostic spută 60, lei
- Citodiagnostic lichid (urină etc.) 90 lei
- Citodiagnostic brosaj 60 lei
- Citodiagnostic aspirat bronșic 60 lei
- Citodiagnostic Papanicolau 60 lei
Cât vor costa analizele la Spitalul din Alba Iulia. TARIFE practicate de serviciul paraclinic – Radiologie, în anul 2025
Examinări radiologice
- Radiografie craniană standard 1 incidentă 45 lei
- Radiografie craniană în proiecţie sinusuri anterioare ale feței 45 lei
- Ex. radiologic părţi ale scheletului în 2 planuri 45 lei
- Ex. radiologic bazin 45 lei
- Radiografie de membre 45 lei
- Ex. radiologic centură scapulară 45 lei
- Ex. radiologic alte articulații fără substanță de contrast sau funcționale cu TV 45 lei
- Ex. radiologic părți coloana dorsală 50 lei
- Ex. radiologic părți coloana lombară, sacrată 50 lei
- Ex. radiologic coloana vertebrală completă, fără coloana cervicală 55 lei
- Ex. radiologic coloana cervicală 1 incidentă 50 lei
- Ex. radiologic torace ansamblu 55 lei
- Ex. radiologic torace osos sau părţi ale lui în mai multe planuri/Ex. radiologic torace şi organe ale toracelui 45 lei
- Ex. radiologic de vizualizare generală a abdomenului nativ în cel puţin 2 planuri 45 lei
- Ex. radiologic esofag, ca serviciu independent 45 lei
- Ex. radiologic tract digestiv superior (inclusiv unghiul duodenojejunal), cu substanţă de contrast nonionică 76 lei
- Ex. radiologic tract digestiv cu întinderea examinării până la regiunea ileocecală, cu substanţa de contrast 110 lei
- Ex. radiologic colon în dublu contrast sau intestin subţire pe sonda duodenală 134 lei
- Ex. radiologic colon la copil, inclusiv dezinvaginare 95 lei
- Ex. radiologic tract urinar (urografie minutată) cu substanţă de contrast nonionică 350 lei
- Ex. radiologic retrograd de uretră sau vezică urinară cu substanță de contrast 350 lei
- Ex. radiologic cu substanţă de contrast nonionică a uterului şi oviductului 400 lei
- CT craniu fără substanţă de contrast 200 lei
- CT regiune gât fără substanţă de contrast nonionică 200 lei
- CT regiune toracică fără substanţă de contrast nonionică 250 lei
- CT abdomen fără substanţă de contrast 250 lei
- CT pelvis fără substanţă de contrast 250 lei
- CT coloană vertebrală fără substanţă de contrast nonionică/segment 200 lei
- CT membre/membru fără substanţă de contrast 200 lei
- CT craniu nativ și cu substanţă de contrast nonionică 450 lei
- CT regiune gât nativ și cu substanţă de contrast nonionică 550 lei
- CT regiune toracică nativ și cu substanţă de contrast nonionică 550 lei
- CT abdomen nativ și cu substanţă de contrast (nonionică) adm. Intravenos 500 lei
- CT pelvis nativ și cu substanţă de contrast (nonionică) adm. Intravenos 485 lei
- CT coloană vertebrală nativ și cu substanţă de contrast nonionică/segment 550 lei
- CT membre nativ și cu substanţă de contrast nonionică/segment 400 lei
- CT ureche internă 550 lei
- Uro CT 550 lei
- Angiografie CT membre 550 lei
- Angiografie CT craniu 550 lei
- Angiografie CT regiune cervicală 550 lei
- Angiografie CT abdomen 550 lei
- Angiografie CT pelvis 550 lei
- RMN cranio – cerebral nativ 600 lei
- RMN regiune coloană vertebrală (cervicală, toracică, lombară) nativ/segment 500 lei
- PACHET RMN regiune coloană vertebrală (cervicală, toracică, lombară) nativ 1.000 lei
- RMN abdominal nativ 600 lei
- RMN pelvin nativ 600 lei
- RMN extremități nativ/segment – genunchi, cot, gleznă etc 600 lei
- RMN umăr nativ 650 lei
- RMN sân nativ 650 lei
- RMN umăr nativ și cu substanță de contrast 900 lei
- RMN sân nativ și cu substanță de contrast 900 lei
- RMN cranio – cerebral nativ și cu substanță de contrast 900 lei
- RMN regiuni coloană vertebrală (cervicală, toracală etc.) nativ și cu substanță de contrast 900 lei
- RMN abdominal nativ și cu substanță de contrast 900 lei
- RMN extremități nativ/segment – genunchi, cot, gleznă etc., cu substanță de contrast 900 lei
- RMN cord cu substanță de contrast 900 lei
- Uro RMN cu substanță de contrast 1.200 lei
- Angiografia RMN trunchiuri supraaortice 550 lei
- Angiografia RMN artere renale sau aortă 550 lei
- Angiografie RMN/segment craniu, abdomen, pelvis etc 850 lei
- Angiografie carotidiană cu substanță de contrast 550 lei
- Ecografie generală (abdomen + pelvis) 200 lei
- Ecografie abdomen 100 lei
- Ecografie pelvis 100 lei
- Ecografie de vase (vene) 120 lei
- Ecografie de vase (artere) 120 lei
- Ecografie endocrină 150 lei
- Ecografie + Doppler color 200 lei
- Ecografie de organ/articulație/părți moi 100 lei
- Senologie imagistică-ecografie/pentru un sân 80 lei/pentru un sân
- Mamografie în 2 planuri/pentru un sân 100 lei/pentru un sân
- Spirograma + test farmacodinamic bronhomotor 41 lei
- Electromiografie 100 lei
- Osteodensitometrie dexa-coloană lombo-sacrată + articulații coxo-femurale 120 lei
TARIFE practicate pentru servicii stomatologice și de chirurgie maxilo-facialădin, în anul 2025
Generale
- Consultaţie Gratuit
- Sigilare – dinte 20 lei
- Tratament albire (Opalescence) 500 lei
- Aplicare bijuterii dentare 90 lei
Paradontologie
- Detartraj, periaj, tratament gingival/arcadă 50 lei
- Chiuretaj subgingival per dinte 10 lei
- Tratament desensibilizare – dinte 10 lei
Terapie
- Coafaj indirect 30 lei
- Obturație compozit tip I 60 lei
- Obturație compozit tip II 70 lei
- Obturație compozit tip III 80 lei
- Reconstrucție coronară 120 lei
- Armarea obturației cu pivot metalic 20 lei
- Armarea obturației cu pivot din fibră de sticlă 100 lei
- Tratament gangrena complicată 100 lei
- Tratament de canal (include obturație de canal) monoradiculari 70 lei
- Tratament de canal (include obturație de canal) pluriradiculari 100 lei
- Tratament de canal cu diga (include obturația de canal) monoradiculari 120 lei
- Tratament de canal cu diga (include obturația de canal) pluriradiculari 150 lei
Protetic
- Coroană provizorie cabinet 20 lei
- Coroană provizorie laborator 40 lei
- Inlay compozit 150 lei
- Inlay ceramic 500 lei
- Fațetă compozit 250 lei
- Fațetă ceramic 800 lei
- Coroană metalică 80 lei
- Coroană metalo-compozit 240 lei
- Coroană metalo-plastică 150 lei
- Coroană metalo ceramică fizionomică 400 lei
- Coroană ceramică pe Zirconiu 800 lei
- Coroană ceramică pe suport Au-Pt 700 lei
- Coroană integral ceramic 800 lei
- Rcr mono/pluriradicular 60 lei
- Proteză totală acrilică maxilară/mandibulară 600 lei
- Proteză parțială acrilică 450 lei
- Proteză parțială rigid elastic 800 lei
- Proteză parțială elastic 1.000 lei
- Proteză scheletată cu crosete turnate 2.000 lei
- Proteză scheletată cu culise sau capse 2.500 lei
- Rebazare rigidă 200 lei
- Rebazare elastică 400 lei
Chirurgie
- Cauterizare 100 lei
- Extracție dinte lapte 50 lei
- Extracție monoradicular 150 lei
- Extracție pluriradicular 400 lei
- Extracție prin alveotomie 500 lei
- Sutură 50 lei
- Tratament alveolită 50 lei
- Extracție dinte parodontotic 50 lei
- Decapusonare (inclusiv anestezia) 150 lei
- Rezecție apicală frontali 300 lei
- Rezecție apicală premolari 400 lei
- Rezecție apicală molari 600 lei
- Odontectomie 500 lei
Cât vor costa analizele la Spitalul din Alba Iulia. TARIFE pentru aparţinători, în anul 2025
- Tarif/zi – taxă hotelieră 35 lei
TARIFE practicate de compartimentul Recuperare Neurologie, în anul 2025
- Tarif/zi de spitalizare şi tratament 328 lei
- Tarif/cură de 14 zile tratament recuperator 4.592 lei
TARIFE practicate de compartimentul Psihiatrie Cronici, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă 80 lei
- Adeverinţă medicală 25 lei
TARIFE practicate de secţia Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, în anul 2025
Secția recuperare, medicină fizică și balneologie
- Tarif/zi de spitalizare şi tratament 234 lei
- Tarif/cură de 12 zile tratament recuperator 2.808 lei
Compartiment recuperare medicală ortopedie și traumatologie
- Tarif/zi de spitalizare şi tratament 311 lei
- Tarif/cură de 11 zile tratament recuperator 3.421 lei
TARIFE practicate de Ambulatoriul Reabilitare Medicală, în anul 2025
- Consultație de specialitate 80 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă 80 lei
- Control 40 lei
- Tarif tratament recuperator/zi – 4 proceduri/şedință 28 lei
- Tarif cură/10 zile (10 şedinţe) 420 lei
- Tratament infiltrativ 20 lei
- Tarif masaj/şedinţă 30 lei
- Tarif Kinetoterapie/şedinţă 30 lei
- Adeverinţă medicală 25 lei
- Proceduri electroterapie – număr proceduri *20 lei/procedură
TARIFE practicate de secţia Boli Infecțioase, în anul 2025
- Consultație de specialitate 80 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă 80 lei
- Efectuare injecție iv/im/id/sc 15 lei
- Adeverinţă medicală 25 lei
TARIFE practicate de cabinetul Diabet, Nutriție, Boli Metabolice, în anul 2025
- Consultație de specialitate 80 lei
- EKG (efectuare) 30 lei
- Efectuare injecție iv/im/sc 15 lei
- Măsurare glicemie (glucometru) 10 lei
- Indice gambă/braţ 20 lei
- Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider) 50 lei
TARIFE practicate de cabinetul/secţia Psihiatrie, în anul 2025
Cabinet psihiatrie
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Consult psihiatric/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă 80 lei
- Evaluare psihologică/referat medical comisie expertizarea capacității de muncă 50 lei
- Opinie medicală la cerere 100 lei
- Program recuperator 50 lei
- Examinarea minimă a stării mentale (M.M.S.E.) la cerere 50 lei
- Reabilitare alcoolică ambulatorie 100 lei
- Examinarea capacităţii de exerciţiu 300 lei
- Examinare psihiatrică pentru diverse activităţi profesionale 200 lei
- Adeverinţa medicală 25 lei
Secția Psihiatrie
- Examinare în comisia medical psihiatrică 600 lei
- Examinare în comisia medico-legală psihiatrică, pentru instituirea interdicţiei, pentru cauze civile 600 lei
- Copie bilet de externare la solicitare 70 lei
- Examinare psihiatrică pentru acte de dispoziţie 300 lei
- Examinare psihologică pentru comisia medical psihiatrică, pentru comisia medico-legală psihiatrică, în cauze civile 100 lei
TARIFE practicate de Anatomie Patologică, în anul 2025
- Taxă îmbălsămare 200 lei
- Taxă cosmetizare 100 lei
- Taxă pentru frigider/zi 40 lei
- Taxă de urgență examen histopatologic piesă mică (biopsie) 80 lei
- Taxă de urgență examen histopatologic piesă mare (piesă operatorie) 150 lei
- Taxă de urgență citologie 50 lei
- Autopsie anatomopatologică 400 lei
TARIFE practicate de secția Cardiologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- EKG (efectuare) 30 lei
- Holter EKG + interpretare 180 lei
- Holter TA + interpretare 150 lei
- Ecodoppler cardiac 150 lei
- Determinarea indicelui de presiune gleznă/braț, respectiv deget/braț 20 lei
- Test de efort 200 lei
- Pulsoximetrie 10 lei
TARIFE practicate de secția Chirurgie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Panarițiu 140 lei
- Flegmoanelor superficiale mână fără limfagită 140 lei
- Flegmoanelor loja tenară, hipotenară, comisurale, tenosinovitelor 140 lei
- Abces de părți moi 140 lei
- Abces pilomidal 140 lei
- Furuncul 120 lei
- Furuncul antracoid, furunculozei 120 lei
- Hidrosadenitei 120 lei
- Serom posttraumatic 120 lei
- Arsuri termice <10% 120 lei
- Leziuni externe prin agenți chimici <10% 120 lei
- Hematom 140 lei
- Plăgi tăiate superficiale 140 lei
- Degerături (gr.1 și gr. 2) 120 lei
- Flebopatii varicoase superficiale, ruptură pachet varicos 275 lei
- Adenoflegnionul 225 lei
- Supurații postoperatorii 125 lei
- Consultația, tratamentul și îngrijirea piciorului diabetic (polinevrită, supurații, microangiopatie) 140 lei
- Afecțiuni mamare superficiale 125 lei
- Supurații mamare profunde 225 lei
- Granulom ombilical 125 lei
- Abces perianal 275 lei
- Fimozei (decalotarea, debridarea) + fimotomie 275 lei
- Tumori mici, chisturilor dermoide sebacee, lipoamelor neinfectate 225 lei
- Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie 140 lei
- Toaleta plăgii, pansament 80 lei
- Extragere fire 80 lei
- Puncție postmastectomie 80 lei
- Ablație unghială 140 lei
- Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider) 50 lei
TARIFE practicate de secția Dermatologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Electrochirurgia/electrocauterizarea tumorilor cutanate/ leziune 100 lei
- Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie 140 lei
- Tratamentul chirurgical al leziunilor cutanate (anestezie, excizie, sutură – înclusiv îndepărtarea firelor, pansament) 150 lei
- Crioterapia 100 lei
Cât vor costa analizele la Spitalul din Alba Iulia. TARIFE practicate de secția Gastroenterologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Endoscopie digestivă superioară (Gastroscopie) 370 lei
- Endoscopie digestivă inferioară (Colonoscopie) 400 lei
- Endoscopie digestivă superioară + Biopsie 500 lei
- Endoscopie digestivă superioară + Biopsie + H. pylori 530 lei
- Endoscopie digestivă inferioară + Biopsie 530 lei
- Esofagoscopie cu extracţie de corpi străini 450 lei
- Ligatura endoscopică a varicelor esofagiene 950 lei
- Terapia cu plasmă argon 300 lei
- Polipectomie 250 lei
- Hemostază endoscopică 300 lei
- Montare gastrostomă 1.500 lei
- Sedare EDI/EDS 200 lei
- Administrarea medicamentelor (IM, IV, SC, ID) 15 lei
- Clisma evacuatorie 50 lei
- Taxă salon rezervă condiţii hoteliere sporite/zi (1 pat, baie proprie, televizor, aer condiţionat, frigider) 50 lei
TARIFE practicate de secția Nefrologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- EKG (efectuare) 30 lei
- Efectuare injecție iv/im/sc 15 lei
- Extragere fire 80 lei
- Înlocuirea sondei urinare 120 lei
- Ecografie abdominală 100 lei
- Hemodializa efectuată la solicitarea altui spital pentru pacient internat în spitalul respectiv 700 lei
TARIFE practicate de secția Obstetrică – Ginecologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Manevre de mică chirurgie 170 lei
- Tratamente locale, badijonaj, lavaj/caz 100 lei
- Recoltarea pentru test BABEȘ PAPANICOLAU 60 lei
- Extracție de corpi străini (DIU) 150 lei
- Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie 500 lei
- Montare DIU 300 lei
- Taxă monitorizare parturientă și făt 70 lei
- Avort la cerere cu anestezie locală 700 lei
- Avort la cerere cu anestezie generală 1.000 lei
- Sterilizare chirurgicală la cerere prin minilaparotomie 2.000 lei
- Sterilizare chirurgicală la cerere laparoscopic 3.000 lei
- Îndepărtarea altor dispozitive din tractul genital 200 lei
- Servicii hoteliere superioare la rezervă cu 2 paturi/pat/zi 50 lei
- Monitorizare sarcină la termen 200 lei
- Monitorizare cardiacă fetală 50 lei
- Manoperă scos fire post operatoriu la pacienții operați de alți furnizori de servicii medicale 150 lei
- Colposcopie 350 lei
- Anestezie epidurală la naștere 700 lei
- Analgezia la nașterea naturală cu gaz medical 300 lei
- Rejuvenare ovariană 2.500 lei
- Electrocauterizare 250 lei
- Ecografie transvaginală 150 lei
- Ecografie pelvis 150 lei
- Ecografie obstetricală 150 lei
TARIFE practicate de secția Otorinolaringologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Tratament chirurgical colecție sept flegmon, periamigdalian, furuncul CAE 300 lei
- Extracție corpi străini 300 lei
- Examinare endoscopică 300 lei
- Insuflaţii tubare 50 lei/şedinţă
- Spălătură auriculară 50 lei
- Audiometrie la căști sau în câmp liber, vocală sau tonală 50 lei
- Pansament postoperator 50 lei
- Aspiraţii secreţii 50 lei
- Timpanogramă 150 lei
- Repoziţionare otoliţi 250 lei
- Videonistagmografie 300 lei
TARIFE practicate de secția Ortopedie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Luxație, entorsă sau fractura antebrațului, pumnului, gleznei, oaselor carpiene, metacarpiene, tarsiene, metatarsiene, falange 250 lei
- Entorsa sau luxația patelei umărului, disjuncției acromio-claviculară, fracturii gambei, coastelor, claviculei, humerusului, scapulei, rupturii tendoanelor mari (achilian, bicipital, cvadricipital), leziuni de menisc, instabilitatea acută de genunchi, ruptură musculară 250 lei
- Fractura femurului, luxația, entorsa, fractura de gambă cu aspect crurepedios, tratamentul scoliazei, cifozei, spondilolostezisului, rupturii musculare 250 lei
- Consultația și tratamentul unei infecții osoase (osteomielita, osteita) la falange 200 lei
- Consultații de control postoperatorii ale unei tuberculoze osteoarticulare 300 lei
- Consultația și tratamentul plăgilor contuze ale membrelor, posttraumatice, hematom, serom, edem, resturi de bont 250 lei
- Consultaţie de specialitate + Infiltraţie 100 lei
TARIFE practicate de secția Reumatologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Consultaţie de specialitate + Infiltraţii 100 lei
TARIFE practicate de secția Urologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Dilatația stricturii uretrale 90 lei
- Cateterismul uretrovezical ”a demeure” pentru retenție completă de urină 100 lei
- Efectuare injecție iv/im 15 lei
- Instilaţii vezicale 120 lei
- Tratamentul plăgilor 80 lei
- Ecografie Doppler 100 lei
- Uroflowmetrie 50 lei
- Ablaţia firelor de sutură 80 lei
- Recoltare secreţii (uretrale şi plagă) 50 lei
TARIFE practicate de secția Medicină internă – Geriatrie și Gerontologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Efectuare injecție intravenoasă 15 lei
- EKG (efectuare) 30 lei
- Oscilometrie (Doppler vascular) 20 lei
- Spirometrie 50 lei
- Aerosol/caz 10 lei
- Pulsoximetrie 10 lei
- Ecografie abdominală 100 lei
- Ecografie abdomen + pelvis 200 lei
TARIFE practicate de secția Oftamologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Biomicroscopia, gonioscopia, oftalmoscopia 30 lei
- Determinarea refracției (skiascopie, refractometrie, astigmometrie) 30 lei
- Explorarea funcției binoculare, examen diplopie 30 lei
- Extracția corpilor străini 50 lei
- Injectarea subconjuctivală, retrobulbară de medicamente 40 lei
- Recoltarea unui produs patologic sau material pentru biopsie 140 lei
- Taxă stabilire diagnostic la cererea comisiei de expertiză medicală (determinare acuitate vizuală, examen biomicroscopic, examen refracție, examen oftalmologic, perimetrie)
200 lei - Perimetrie statică 50 lei
- Perimetrie computerizată 50 lei
- Biometrie şi ecografie oculară 50 lei
- Tomografie în coerentă optică 70 lei
TARIFE practicate de secția Neurologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- EEG Standard (cu hiperpnee și stimulare luminoasă intermitentă) 100 lei
- EEG Standard cu interpretare 150 lei
- Electromiografie 400 lei
- Electroneurografie 300 lei
- Ecografie Doppler carotid-vertebrală 350 lei
TARIFE practicate de Ambulatoriu de specialitate, în anul 2025
- Consultație de specialitate 80 lei lei ;
- Consultaţie de specialitate/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă 80 lei;
- Adeverinţă medicală 25 lei;
- Fișa medicală pentru obținerea permisului de conducere auto se taxează astfel :
- număr examinări 6 x 25 lei/examinare
- taxă eliberare 10 lei
- Fișa medicală pentru obținerea permisului de port armă se va taxa astfel :
- număr examinări x 25 lei/examinare
- taxă eliberare 10 lei
- Fișa medicală pentru plecarea în străinatate :
- număr consultații x 25 lei/consultație
- taxă eliberare 10 lei
- Certificate medicale prenupțiale se vor taxa astfel :
- examen VDRL 10 lei
- examen psihologic 35 lei
- taxa eliberare 10 lei
- TOTAL 55 lei
- Fișa medicală pentru angajare și control periodic :
- examen clinic general pe aparate și sisteme + încheierea fișei de aptitudini 50 lei
- examen clinic general pe aparate și sisteme + încheierea fișei de aptitudini 40 lei
- examen clinic general pentru expuneri la radiații ionizante 75 lei
- examen psihologic 35 lei, la recomandare medic de medicina muncii ;
- Examene medicale aferente certificatului prenupțial pentru străini: 150 lei
- Fişa de medicina muncii pentru participare la concursuri 50 lei (Certificat A5) ;
- Tarif de informare privind protecţia maternităţii 50 lei
- Tarif raport evaluare la locul de muncă pentru gravide 50 lei
- Tarif efectuare şi eliberare raport sinteză privind starea de sănătate a personalului 150 lei
Notă : Tarifele ofertate pentru pachetele de servicii medicale indicate de medicul de medicina muncii conform HGR 1169/12.12.2011, care modifică HGR 355/2007, privind sănătatea lucrătorilor, care nu sunt reglementate prin acte normative emise de Ministerul Sănătății, vor fi aprobate doar prin Hotărâre a Comitetului Director al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.
TARIFE pentru aparținători – secţia Pediatrie, în anul 2025
- Taxă salon rezervă condiții hoteliere sporite/zi (1 pat, 1 pătuț, baie proprie, televizor, aer condiționat, frigider) 50 lei
- Taxă aparţinător/zi conform art. 221 Legea 95/2006, pentru copilul pe mai mare de 3 ani 35 lei
- Pulsoximetrie 10 lei
Cât vor costa analizele la Spitalul din Alba Iulia. TARIFE pentru investigații practicate de Cabinet Alergologie, în anul 2025
- Testare set standard de alergeni 200 lei
- Testare anestezice stomatologice 100 lei
- Testare PATCH (substanțe chimice, medicamente etc) 300 lei
- Consultație de specialitate medicală 80 lei
- Testare la soluţie de contrast 100 lei
TARIFE practicate de Dispensar TBC, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă 80 lei
- Radiografie torace 50 lei
- Spirometrie 50 lei
- Peckflowmetrie la domiciliu 20 lei
- Aerosol/caz 25 lei
- Pulsoximetrie nocturnă 20 lei
- Titrare CPAP cu mască nazală 300 lei
- Titrare CPAP cu mască oro-nazală 500 lei
Cât vor costa analizele la Spitalul din Alba Iulia. TARIFE practicate de secția Oncologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă 80 lei
- Spălare şi heparinare cameră implantabilă 50 lei
- Efectuare injecţie subcutanată (terapie hormonală şi moleculară) 35 lei
- Masaj limfedem 50 lei
- Efectuarea injecţie iv/im 15 lei
- Adeverinţă medicală 25 lei
TARIFE practicate de secția Hematologie, în anul 2025
- Consultaţie de specialitate 80 lei
- Consult/referat medical comisie expertizarea capacităţii de muncă 80 lei
- Spălare şi heparinare cameră implantabilă 50 lei
- Efectuare injecţie subcutanată (terapie hormonală şi moleculară) 35 lei
- Masaj limfedem 50 lei
- Efectuarea injecţie iv/im 15 lei
- Adeverinţă medicală 25 lei
TARIFE practicate de Laborator de diagnostic molecular, în anul 2025
- TEST – REAL TIME PCR pentru diagnosticare COVID-19 200 lei
- TEST – Antigen SARS COV 2 60 lei
- KIT PANEL RESPIRATOR – REAL TIME PCR 200 lei
- ADM HPV – Human Papillo-uman virus 280 lei
- AND – HVB (AND viral Hepatită B) 250 lei
- ARN – HCV (ARN viral Hepatită C) 250 lei
- Panel SEPSIS prin metoda PCR 900 lei
TARIFE Practicate de secţia Neonatologie, în anul 2025
- Taxă montare cercei la nou – născuţi 80 lei
TARIFE la cerere pentru personalul angajat din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, în anul 2025
- Tarif /1 meniu – prânz – felul 2 – 8 lei
TARIFE practicate de Laborator de Endoscopie Bronșică, în anul 2025
- Bronhoscopie 450 lei
TARIFE practicate de Cabinet Explorări Funcționale, în anul 2025
- EKG 30 lei
- Spirometrie 50 lei
- Măsurare TA 15 lei
- Pulsoximetrie 10 lei
- Doppler (indice gambă-braţ) 20 lei
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News