Connect with us
Advertisement

Educație

Cât vor primi profesorii în plus la salariu, de luna viitoare. Ce prevede propunerea de majorare a salariilor pentru bugetari

Publicat

Proiectul de ordonanță de urgență pus în dezbatere recent de Guvern prevede majorări salariale pentru mai multe categorii de personal plătit din fonduri publice, inclusiv cadrele didactice.

Prin actul normativ se introduce practice o nouă excepție de la Legea salarizării 153/2017, lege neaplicată în ultimii 3 ani pentru personalul din învățământ, excepție prin care în loc să fie acordată creșterea salarială conform grilei prevăzute, pentru anul 2022, este acordat un procent de 25% din diferența între salariul prevăzut în grilă și cel din decembrie 2021, potrivit edupedu.ro.

Creșterea este de circa 4% din salariul de bază, fiind similară cu cea din ianuarie 2022. 4% înseamnă aproximativ 40-50 de lei, potrivit calculelor sindicatelor.

Conform legii în vigoare, profesorii ar fi trebuit să primească încă din 2020 o creștere de 16% pentru a ajunge la grila prevăzută de lege pentru anul 2022. Cu creșterea primită în ianuarie 2022, de 4 puncte procentuale, ar mai fi 12% creștere până la grilă, spunea ministrul Educației în ianuarie 2022, când lăsa să se înțeleagă că acești bani ar putea fi acordați la această rectificare bugetară, condiționând asta de încasările la buget.

Ce prevede proiectul de OUG

  • „(41) Prin excepţie de la prevederile alin.(1) și prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) și alin. (41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu ¼ din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.
  • (42) Prin derogare de la prevederile art.38 alin.(4) și alin. (41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările și completările ulterioare, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, în perioada ianuarie-iulie 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază aceste categorii de personal se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.”

Cum este motivată majorarea salarială

Măsura este motivată prin faptul că actuala criză generată de pandemia de COVID-19 a determinat la nivel naţional luarea unor măsuri de natură sanitară şi economică care au generat dezechilibre la nivelul indicatorilor macroeconomici, iar în lipsa unor măsuri concrete şi rapide, de creșterea prețurilor la utilități și bunuri de consum.

De asemenea, se amintește că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar nu au fost majorate în ultimii doi ani ca urmare a măsurilor fiscal-bugetare adoptate în contextul economic actual, cu excepția personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr.II „Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate şi asistenţă socială»” la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, precum și a personalului didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ care au beneficiat de la începutul anului 2022 de o pătrime din diferența dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Prima variantă a proiectului, publicată în transparenţă în 6 august, prevedea şi că personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică beneficiază, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

Totodată, varianta iniţială a proiectului de act normativ acorda o majorare a salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Ministerului Culturii şi Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, personalul din cadrul instituţiilor aflate din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, precum şi al serviciilor publice deconcentrate ale acestor ministere, şi personalul din cadrul Institutului Naţional de Statistică precum şi din cadrul direcţiilor regionale şi judeţene de statistică.

Proiectul mai propunea ca personalul prevăzut la art.5 alin.(1) din O.U.G. nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, cu modificările şi completările ulterioare, să beneficieze de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 50%.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement