Connect with us
Publicitate

Actualitate

Caţavencii lansează miercuri, 23 noiembrie 2011, „Ghidul călătoriilor de iarnă”

Publicat

Revista Caţavencii a compus un Ghid al Călătoriilor de iarnă, pe care îl lansează miercuri, 23 noiembrie 2011.

Ghidul va apărea împreună cu revista şi prezintă o colecţie de 37 de vacanţe testate şi garantate. Caţavencii s-au documentat despre destinaţii de vizitat, locuri de cazare, programe sau preţuri, astfel încât cei interesaţi să călătorească în această iarnă vor avea la dispoziţie o mulţime de recomandări şi de variante. Ghidul oferă, de asemenea, informaţii despre destinaţiile turistice de iarnă, pregătind aşteptările turiştilor din timp. Prin acest Ghid al călătoriilor de iarnă, Caţavencii au încercat să priveze turiştii de surprize (plăcute sau nu), sacrificându-se sau desfătându-se înaintea lor. Toate acestea pentru ca turiştii să poată anticipa nevoile pe care le vor avea în vacanţă şi să evite să se găsească echipaţi neadecvat, să fie surprinşi de condiţii necorespunzătoare sau, mai rău, să descopere că destinaţia lor de vacanţă nici nu există în realitate.

De la „paradisuri sau ţepe, chilipiruri sau capcane, ocazii sau învârteli” în legătură cu vacanţele din această iarnă, totul poate fi găsit în Ghidul călătoriilor de iarnă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate