Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

Câte locuințe și terenuri au fost vândute în Alba și în țară, în aprilie. A crescut numărul tranzacțiilor imobiliare

blocuri apartamente 2

Publicat

A crescut numărul tranzacțiilor imobiliare, în Alba și în țară. În luna aprilie 2024 au fost vândute, în țară, 61.718 de imobile. Sunt cu 7.360 mai multe față de luna martie. Datele au fost prezentate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În Alba, a crescut numărul caselor și apartamentelor vândute, dar a scăzut cel al terenurilor agricole tranzacționate.

Tranzacții imobiliare în țară

Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor vândute în luna aprilie este cu 19.797 mai mare, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în aprilie 2024, în București – 11.006, Ilfov – 4.982 și Brașov – 3.110.

Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 114, Tulcea – 330 și Covasna – 344.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în aprilie 2024, a fost de 29.818, cu 13.975 mai mare față de aprilie 2023. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 5.428, Constanța – 2.659 și Ilfov – 2.484. La polul opus se află județele Gorj – 95, Sălaj – 97 și Harghita – 103.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în a patra lună a anului 2024 sunt Buzău – 818, Dolj – 790 și Timiș – 770.

Situația din Alba

În aprilie 2024, au fost vândute 698 de imobile, dintre care 210 terenuri cu construcții, 160 fără construcții în intravilan și 184 terenuri agricole.

Comparativ, în martie 2024, au fost vândute 569 imobile, din care 150 terenuri cu construcții, 122 fără construcții în intravilan și 195 terenuri agricole.

În aprilie, au fost înregistrate 95 de ipoteci, din care 29 pe terenuri cu construcții, 10 fără construcții în intravilan și 10 pe terenuri agricole, în extravilan.

În martie, erau înregistrate 380 de ipoteci în județ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate