Peste 1,2 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România, în luna august.

Numărul este mai mic cu 13.576 față de situația din iulie.

Din totalul de 1.254.395 posturi ocupate, 63,25% erau în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF), consultate de Agerpres.

Publicitate

Vezi și ANGAJĂRI la stat: LISTA cu POSTURI vacante la instituții publice din județul Alba. Condiții pentru candidați, calendar

În administrația publică centrală erau 793.393 de angajaţi (în scădere cu 16.250 persoane faţă de iulie). Dintre aceștia, 582.101 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (minus 14.840 posturi ocupate).

Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra la:

Ministerul Educaţiei: 276.490

  • Ministerul Afacerilor Interne: 123.278
  • Ministerul Apărării Naţionale: 73.996
  • Ministerul Finanţelor: 24.587
  • Ministerul Sănătăţii: 18.315.
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Potrivit sursei citate, în instituţiile finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale erau ocupate 8.328 de posturi, în cele subvenţionate din bugetul de stat şi din bugetul asigurărilor pentru şomaj un număr de 43.845, în timp ce în instituţiile finanţate integral din venituri proprii erau 159.119 posturi ocupate.

Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în august, 461.002 de persoane (plus 2.674 persoane), dintre care 281.097 în instituţii finanţate integral din bugetele locale şi 179.905 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii.

sursă: Agerpres