Connect with us
Advertisement

Administrație

Câți bani au încasat de la primărie Gabriel Pleșa, Emil Popescu și Marius Filimon, în 2022. Averile și interesele acestora

Publicat

Conducerea Primăriei din Alba Iulia și-a făcut publice declarațiile de avere și veniturile pe care aleșii le-au obținut în fruntea instituției.

Fiecare dintre aceștia a câștigat anul trecut de la primărie peste 146.000 de lei. Gabriel Pleșa a câștigat mai bine și a obținut și un venit suplimentar predând cursuri la Universitatea Tehnică. 

Primarul Pleșa stă într-o casă de 275 de metri pătrați pe care și-a construit-o în 2005 și mai are 1/6 dintr-un apartament moștenit.

Gabriel Pleșa deține mai multe terenuri în oraș, dobândite înainte de a deveni primar.

Astfel, acesta are două terenuri intravilane de 1.470 și 1.000 de metri pătrați (cumpărate în 2000 și 2012) și unul agricol moștenit în cotă de 1/3 în 2017.

Deși conduce un autoturism Mercedes (cel mai probabil înmatriculat pe una dintre firmele la care deține părți sociale), Pleșa și-a trecut în declarația de avere un Matiz din 2005.

De asemenea are o colecție de timbre a cărei valoare ajunge la 10.000 de euro.

În calitate de primar, Gabriel Pleșa a obținut un venit de 164.268 de lei, dar a primit și aproape 3.600 de lei drept retribuție, ca profesor asociat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Acesta este și asociat la două firme: VIVA SRL și MATEX SRL.

Emil Popescu, viceprimarul ”imobilar”: 3 terenuri, 4 apartamente și o casă

Emil Popescu deține în Alba Iulia 3 terenuri intravilane, în coproprietate cu soția sa: unul de 3.000 de metri pătrați, altul de 320 de metri pătrați și încă unul de 720 de metri pătrați.

De asemenea, potrivit declarației de avere, familia Popescu deține 4 apartamente. Trei sunt în Alba Iulia și unul în Cluj Napoca. Cel mai mare dintre apartamente are 160 de metri pătrați.

Mai are și un spațiu comercial de 40 de metri pătrați în Alba Iulia (probabil biroul său de avocaturp) și o casă de locuit de 110 metri pătrați.

La capitolul autovehicule are un Ford Mondeo din 2004 și unul din Ford Fiesta din 2014.

Acesta nu are bani în conturi, dar deține titluri de stat, certificate sau obligațiuni în valoare de peste 50.000 de lei (nu a specificat moneda).

Veniturile familiei Popescu au fost semnificative, în 2021. Funcția de viceprimar i-a adus anul trecut lui Emil Popescu peste 146.000 de lei, iar soția sa a adus în casă peste 90.000 de lei, din avocatură.

Din închirieri, viceprimarul și familia sa au încasat aproximaiv 28.000 de lei.

În declarația de interese, Emil Popescu nu și-a trecut nici o activitate remunerată, ci doar apartenența la Clubul Rotary. De asemenea, a mai trecut un contract al soției, avocat.

Viceprimarul Marius Filimon a vândut o cabană în Ungaria

Viceprimarul Marius Filimon are un teren intravilan de 500 de metri pătrați în Alba Iulia și o casă de locuit de 142 de metri pătrați, obținute prin donație în 2013.

Are două autoturisme, o Honda Civic din 2016 și o Opel Corsa din 2015, potrivit declarației de avere.

La capitolul bunuri înstrăinate, în documentul citat, apar un autoturism vândut în 18 mai pe suma de 7.000 de lei și casă de vacanță pe care o deținea în Ungaria, dar pe care a vândut-o pentru suma de 1.500.000 de forinți.

Are două conturi bancare deschise la Banca Transilvania: unul din 2002, în valoare de 18.570 lei și un depozit în valoare de 50.140 lei.

În declarația acestuia mai figurează 2 împrumuturi acordate în nume personal firmei sale: unul de 96.500 de lei și altul de 32.500.

În funcția de primar a obținut anul trecut venituri de 146.016 lei.

Soția sa, Diana, a obținut venituri din mai multe surse, venituri salariale și drepturi de autor de la asociațiile la care activează.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    vineri, 24.06.2022 at 21:06

    Pe mine nu mă interesează veniturile lor, că nu cu astea au candidat, ci ceea ce sunt în stare să facă, dacă fac. Au trecut aproape doi ani şi ăştia o tot dau cu proiectele. Păi dacă Băluţă de la sector 4 făcea acelaşi lucru, ciuciu un nou mandat. Sper să se termine în 2024 cu acest Pleşa şi cohorta lui de consilieri fără nici un fel de abilităţi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement