Connect with us
Advertisement

Eveniment

Câți kilometri de autostradă s-ar putea inaugura în 2020. Starea în care se află infrastructura României

l

Publicat

România are în prezent o reţea de aproximativ 830 de kilometri de drumuri de mare viteză. Cam cât avea Polonia în urmă cu mai bine de un deceniu. Noul guvern promite investiții cu 12% mai mari anul acesta pentru infrastructură.

Însă dezinteresul din ultimii ani începe să se vadă și are impact negativ asupra întregii stări economice și sociale a țării. Mai ales că peste 60% din rețeaua rutieră deja existentă are durata de funcționare expirată.

Anul 2019 a început cu o nouă promisiune, complet decuplată de realitatea din teren: 180 de kilometri de autostradă inaugurați până în decembrie. A fost născocirea venită din partea ministrului interimar al Transporturilor, Rovana Plumb.

În realitate, au fost deschiși de patru ori mai puțini. Kilometrii s-au înmulțit fix în ultima lună din an. Chiar și așa, promisiunea era din start utopică, având în vedere că în cel mai optimist scenariu, doar 69 de kilometri de drum aveau șanse reale de finalizare în 2019.

În scenariul realist, specialiștii de la Pro Infrastructura spuneau că cel mult 43 de kilometri vor fi deschiși traficului. Adică loturile 3 și 4 din Autostrada Lugoj-Deva, cei care erau de fapt întârziați din alți ani. Dar șefii de la Drumuri vorbeau în continuare de peste 100 de km.

Primul lot de autostradă al anului 2019, inaugurat în august

În august a fost inaugurat primul lot de autostradă al anului – cei 22 de kilometri dintre Șoimuș și Ilia, parte a Autostrăzii Lugoj-Deva. Tot atunci ar fi trebuit inaugurat și lotul vecin, în lungime de 21 de kilometri, dintre Ilia și Coșevița.

Însă Compania de Drumuri, care nu semnalase până atunci nicio problemă, a anunțat că șoseaua construită în proporție de 98% avea probleme grave și nu putea fi deschisă traficului.

Abia cu două zile înainte de Crăciun, noul ministru al transporturilor, Lucian Bode, și-a asumat dechiderea lotului 3, cu restricții de viteză și de gabarit.

Dar potrivit Asociației Pro Infrastructura, toate problemele găsite pe lotul 3 puteau fi remediate sub trafic, iar bucata de autostradă ar fi putut fi deschisă încă din vară. Lucrările au început oricum în 2014 și în mod normal ar fi trebuit să fie gata de acum trei ani.

Existau șanse ca alte două loturi să fie gata anul trecut. Însă tronsonul dintre Iernut și Chețani, parte a Autostrăzii Transilvania, mai are nevoie de câteva luni pentru a fi gata.

Mai exista și posibilitatea deschiderii unei porțiuni de 8 kilometri din Lotul I al Autostrăzii Sebeș-Turda, însă constructorul a descoperit o groapă de gunoi pe traseul șoselei, iar proiectul a fost întârziat.

Câți kilometri de autostradă au rămas de inaugurat în anul 2020

Cele două tronsoane au fost împinse în 2020 și teoretic cei 25 de kilometri rămași ar trebui să fie finalizați anul acesta. La acestea s-ar adăuga alți 65 de kilometri programați de la început pentru 2020.

Dacă totul merge conform planului, asta înseamnă că 2020 ar putea fi cel mai bun an pentru infrastructura rutieră, din 2012 încoace.

În total, ar putea fi dați în folosință peste 100 de kilometri de drum de mare viteză.

În plus, noul guvern promite investiții mai mari în acest an, care s-ar ridica la peste 50 de miliarde de lei în toate domeniile. Suma ar fi cu aproximativ 12 la sută mai mare decât cea din 2019.

România a deschis în ultimii ani doar câteva zeci de kilometri de autostradă pe an. Media este de doar 30 de kilometri pe an.

În prezent, România are 850 de kilometri de autostradă din cei peste 1.300 de kilometri promiși de politicieni cu prilejul diferitelor campanii electorale.

Însă în timp ce visăm la autostrăzi, celelate drumuri din țară se destramă la propriu. Potrivit Ministerului Transporturilor, 61% din rețeaua rutieră are durata de funcționare expirată. Sunt peste 10.000 de kilometri care au nevoie de reparații.

Sursa: Digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement