Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Câți pensionari există în România și care este pensia medie. Date oficiale

Publicat

Câți pensionari există în România: Un număr de 4.747.604 de pensionari era înregistrat în mai 2024 în România, cu 670 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.249 de lei.

Datele sunt oficiale și provin de la Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la aproape 10,676 miliarde lei.

Din totalul pensionarilor, 629.317 aveau perioade lucrate în agricultură, pensia medie fiind de 636 de lei.

Potrivit statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.811.420 de persoane, dintre care 2.188.234 femei, în timp ce pensia medie se situa la 2.507 de lei.

Pensie anticipată au primit, în mai 2024, un număr de 4.780 de persoane (3.158 de lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 87.553 de persoane (2.300 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 392.297 de persoane (pensie medie de 956 lei), dintre care 45.015 de persoane pentru gradul I de invaliditate (826 lei, pensie medie).

În aceeaşi lună, pensia de urmaş s-a acordat unui număr de 450.809 persoane (1.178 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 115 de pensionari (539 de lei, în medie).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Ion

    duminică, 16.06.2024 at 13:36

    Sa vorbim de adevărații pensionari nu și de asistații sociali și cei cu pensii de boala,cei ce au contribuit la fondul de pensii!!!

  2. Vasile Vasile

    duminică, 16.06.2024 at 18:37

    Ați introdus în calcul și pensiile speciale, deci ne-ați tras o minciună. Calculați numai cu pensiile pe contributivitate și vedeți ce iese.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax