Economie
Câți pensionari primesc indemnizație socială. Județele în care sunt cei mai mulți beneficiari
Numărul beneficiarilor de indemnizaţie socială pentru pensionari a scăzut în martie, potrivit datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).
Acesta a fost de 1.142.497, cu 1.074 persoane mai puţine comparativ cu luna anterioară.
Dintre aceştia, 1.029.574 erau pensionari din sistemul public, iar 112.923 erau pensionari proveniţi din fostul sistem de pensii al agricultorilor.
Valoarea medie a indemnizației
În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizaţiei suportate de la bugetul de stat a fost de 425 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în judeţele Bistriţa-Năsăud (de 490 lei), Maramureş (489 lei) şi Cluj (473).
Cei mai mulţi beneficiari ai acestei indemnizaţii erau în Bucureşti – respectiv 48.297 şi în judeţele Suceava (41.811 pensionari), Dolj (37.547) şi Iaşi (36.944).
În ceea ce priveşte pensionarii agricultori, indemnizaţia socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 303 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în judeţele Ilfov (435 lei) şi Gorj (392 lei) şi în sectorul 5 din Bucureşti (395 lei).
Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în judeţele Iaşi (7.756 persoane), urmat de Botoşani (7.387) şi Dolj (7.318).
CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii şi indemnizaţii, cumulate, se situează sub valoarea de 1.125 de lei, încasează lunar această valoare, denumită „Indemnizaţie socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
sursă: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News