Connect with us
Advertisement

Eveniment

Câți șoferi au fost depistați beți la volan, de polițiștii din Alba, în ultimele 48 de ore. Ce rezultate au apărut pe etilotest

Publicat

Trei șoferi au fost trași pe dreapta, în ultimele 48 de ore, de către polițiștii din Alba. Cei trei când au fost testați cu etilotestul aparatul a indicat valori diferite de alcool pur în aerul expirat. 

Potrivit IPJ Alba, la data de 16 septembrie 2022, în jurul orei 18,30, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni au depistat un bărbat de 53 de ani, din comuna Arieșeni, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Arieșeni, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deține permis corespunzător categoriei din care face parte autoturismul la volanul căruia a fost depistat, iar autoturismul nu este înmatriculat în circulație.

Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducerea, pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducere fără permis.

De asemenea potrivit IPJ Alba, la data de 18 septembrie 2022, în jurul orei 00,40, polițiștii rutieri din Aiud au depistat un tânăr de 27 de ani, din Aiud, în timp ce conducea au autoturism, pe raza municipiului Aiud, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În  urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,52 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de conductorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Polițiștii au mai transmis că la data de 17 septembrie 2022, în jurul orei 05,00, polițiștii din Teiuș au depistat un bărbat de 37 de ani, din Cluj Napoca, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Bisericii din Teiuș, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar polițiștii i-au solicitat să fie de acord să fie condus la spital, în vederea prelevării mostrelor de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat.

Față de acesta, cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

sursă foto: arhiva alba24.ro, rol ilustrativ.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement