EVENIMENT
Caz de înșelăciune petrecut într-o zonă centrală din Alba Iulia, închis din lipsă de probe. Camerele video din zonă nu funcționau
Un dosar de înșelăciune petrecut într-o zonă centrală din Alba Iulia a fost închis din lipsă de probe. Este vorba despre o înșelăciune ce a avut loc într-un autoturism în zona Hotelului Cetate din Alba Iulia.
Un bărbat i-a dat unei persoane pe care o transporta către o localitate suma de 700 de lei pentru a achiziționa un echipament sportiv, dar persoana în cauză după ce a ieșit din mașină nu s-a mai întors la păgubit.
Deși polițiștii au cercetat cazul, aceștia s-au lovit de o mare problemă: camerele de supraveghere video din zonă nu funcționau. Din acest motiv anchetatorilor le-a fost aproape imposibil să identifice un potențial suspect.
Cazul este detaliat de magistrații Judecătoriei Alba Iulia, într-o motivare de instanță din data de 17 septembrie 2024.
S-a întâmplat în data 21 iulie 2023, în zona Hotelului Cetate din Alba Iulia.
Cum s-a petrecut totul
Atunci persoana vătămată i-a dat unei persoane necunoscute de sex masculin, pe care o ducea cu autoturismul său, suma de 700 de lei pentru ca aceasta să își achiziționeze un echipament sportiv.
Cu această sumă, persoana de sex masculin a plecat din autoturism și nu a mai revenit niciodată. Potrivit proceselor verbale s-au efectuat verificări pentru identificarea persoanei și a se obține imaginile de pe camerele de supraveghere video din zona indicată, însă aceste sisteme nu înregistrau.
În consecință, a existat o rea-credință, respectiv o inducere în eroare a persoanei vătămate în mod intenționat, de a ii se înmâna făptuitorului suma de 700 de lei, pe care acesta nu a dorit să o restituie vreodată, elemente care întrunesc infracțiunea de înșelăciune”, au notat magistrații.
Deși polițiștii au făcut verificări aceștia nu au putut accesa camerele de supraveghere din zonă, deoarece la data comiterii faptei acestea nu existau. Drept urmare anchetatorii au cerut închiderea dosarului, iar magistrații au admis acest fapt.
Dosarul a fost închis de magistrații Judecătoriei Alba Iulia, în data de 17 septembrie 2024.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.