Un caz înfiorător iese la suprafață, după trimiterea în judecată a unui bărbat din județul Alba, pentru corupere sexuală a minorilor. Potrivit surselor din anchetă bărbatul ar fi violat în mod repetat, timp de cinci ani, un minor care la data primului abuz avea doar șapte ani. 

Publicitate

Cazul înfiorător a fost descoperit întâmplător de tatăl minorului, când acesta s-a uitat în telefonul copilului și a văzut mai multe poze cu caracter pornografic. 

Minorul avea poze cu caracter pornografic în telefon, pozele fiind trimise fix de către bărbatul care l-a violat și abuzat sexual timp de cinci ani, au precizat anchetatorii pentru reporterii alba24.ro.

Faptele s-au petrecut într-un sat din Baia de Arieș.

Mai exact, bărbatul, Călin N, un bărbat trecut de 30 de ani lucra la o fermă, la care lucra și bunica minorului. Acolo l-ar fi cunoscut și pe minor și ar fi început abuzurile asupra sa.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

După ce tatăl a descoperit pozele în telefon și-a dat seama de ce s-a întâmplat și a alertat autoritățile. Ancheta a fost una complexă dat fiind durata mare de timp pe care s-au întins faptele dar și vârsta fragedă a minorului.

Bărbatul a fost arestat preventiv stare în care se află și în prezent.

Potrivit anchetatorilor Călin a fost trimis în judecată pentru două capete de acuzare: viol în formă continuată asupra unui minor și corupere sexuală a minorilor.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpeni, în data de 27 decembrie 2021, dar nu a primit un prim termen de judecată.

Publicitate

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News