Caz șocant descoperit la Blaj: o femeie însărcinată a născut sub numele altei femei, pentru a-i încredinţa acesteia copilul. Trei persoane au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, după ce o femeie a născut sub o altă identitate, într-un spital din Sibiu.

Este vorba despre mama naturală a copilului, o altă femeie care a fost trecută în acte drept mamă și soțul acesteia.

Potrivit procurorilor, ar fi fost vorba despre o înțelegere între inculpați, astfel încât bebelușul să fie dat celeilalte femei, iar aceasta să apară în acte drept mamă.

Publicitate

Cum au procedat?

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză a rezultat că, în cursul anului 2023, una dintre inculpate, fiind însărcinată și cu probleme financiare, a fost de-acord ca după naștere să îi dea copilul celeilalte femei, fără bani.

După cum s-au înțeles, în data de 18 iunie 2023, mama naturală a copilului s-a prezentat la un spital din județul Sibiu, însă a prezentat actele celeilalte femei.

Publicitate

Astfel, toate înscrisurile medicale aferente nașterii au fost întocmite sub o identitate falsă.

După aceea, soțul femeii care s-a dat drept mama copilului s-a dus la Evidența Persoanelor și a declarat fals că el și soția lui sunt părinții minorei.

Pe baza documentelor prezentate, a fost emis certificatul de naștere al copilului, în care cei doi au fost trecuți, în mod fals, ca părinți.

A primit alocație 5 luni, pe baza actelor falsificate

„În baza actelor astfel falsificate, inculpata a solicitat și a încasat alocația de stat pentru copii, în perioada 01.07.2023–30.11.2023, funcționarii publici implicați fiind induși în eroare cu privire la filiația reală a minorei”, au transmis procurorii.

Publicitate

Cei trei inculpaţi sunt urmăriţi penal în stare de libertate şi au fost trimişi în judecată la data de 7 iulie 2026, pentru 11 infracţiuni, printre care fals privind identitatea, fals în declaraţii şi uz de fals.

Prin rechizitoriu s-a solicitat instanței de judecată desființarea totală a nouă înscrisuri false, printre care certificatul medical constatator al născutului viu, înscrisurile medicale întocmite cu ocazia nașterii, declarația dată în fața serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, certificatul de naștere al minorei și actul de naștere încheiat în registrul de stare civilă, precum și cererea și decizia privind acordarea alocației de stat pentru copii.

Cauza a fost trimisă spre soluționare Judecătoriei Mediaș, instanța competentă să judece cauza în fond.