Cazul Kreiner, unul dintre cele mai mediatizate cazuri de crimă din ultimii ani continuă la Curtea de Apel Alba Iulia. Luni, 9 noiembrie, cei trei inculpați din dosar, Cosmin Zuleam, Cristian Minae și Laurențiu Ghiță se întorc în sala de judecată, în fața judecătorilor și a procurorului de caz. 

În data de 6 noiembrie 2026 s-au împlinit trei ani de la tâlhăria care s-a terminat cu o crimă, în casa omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu. Este unul dintre cele mai mediatizate dosare atât din cauza faptei, a pedepselor date în primă instanță, dar și a controverselor care planează în jurul cazului.

Publicitate

Adrian Kreiner a murit la o zi  distanță (7 noiembrie) la spital, în urma asfixiei mecanice prin comprimarea gâtului, care a dus la întreruperea circulației sanguine către creier și instalarea comei. Cei trei inculpați au susținut în instanță că în momentul la care au părăsit casa familiei Kreiner, milionarul era încă în viață.

Aceștia prin avocații lor au încercat să arate că altă persoană care se afla în casă l-ar fi asfixiat pe Adrian Kreiner. La ajungerea polițiștilor la fața locului pe capul acestuia se afla un preș, un covor, care a dispărut și nu a fost luat ca probă în dosar.

Publicitate

De asemenea, apărarea lor s-a mai bazat și pe declarația medicului legist Silviu Morar care a spus că este nevoie de minim cinci minute de ștrangulare pentru a se instala asfixia mecanică. Avocații celor trei au încercat să arate în instanță că inculpații nu au stat cinci minute alături de Adrian Kreiner și că nu ei l-ar fi sugrumat.

Publicitate

Controverse în jurul cazului

În casă se afla fiica omului de afaceri, Vannesa Kreiner, dar și partenera acestuia de viață, Adriana Viliginschi. Adriana Viliginschi a fost ultima persoană care l-ar fi văzut pe Adrian Kreiner în viață până la apariția polițiștilor.

La doi ani distanță Adriana Viliginschi a fost reținută de polițiști într-un alt dosar penal. Este vorba despre uciderea Codruței Notar în iunie 2024. Atunci Amiana Paștină și-a ucis mama, complice direct a fost asistenta medicală Camelia Popa. Însă în dosar a mai apărut un nume: Adriana Viliginschi. Acesta este acuzată că i-ar fi spus Amianei cum să o ucidă pe Codruța Notar și cum să își ascundă urmele. Adriana Viliginschi se află în arest preventiv. Amiana Paștină s-a sinucis în arestul IPJ Alba.

Cererile de schimbare a încadrării juridice, respinse

La cea mai recentă ședință de judecată din data de 28 septembrie 2026, cei trei inculpați au cerut schimbarea încadrării juridice. În data de 4 noiembrie 2026, magistrații Curții de Apel Alba Iulia au respins cererea de schimbare a încadrării juridice.

Publicitate

Drept urmare aceștia vor fi judecați tot pentru încadrarea juridică pentru care au fost condamnați și în primă instanță. În primă instanță Ghiță și Minae au fost condamnați la Tribunalul Alba, la închisoare pe viață, iar Zuleam la 33 de ani de închisoare.

Cei trei revin luni, 9 noiembrie, la Curtea de Apel Alba Iulia, de la ora 14.00.