Educație
Cazuri suspecte de scarlatină la Grădinița cu program prelungit Nr. 13 din Alba Iulia. Măsurile luate de DSP Alba
La Grădinița cu program prelungit Nr. 13 din Alba Iulia au fost descoperite trei cazuri de copii care s-au îmbolnăvit, fiind suspecţi că au scarlatină. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba informează că aceste cazuri au fost depistate săptămâna trecută.
Potrivit sursei citate, personalul medical care supraveghează colectivitatea a luat primele măsuri: se face triaj epidemiologic în fiecare dimineață, iar în sălile de clasă au fost efectuate curățenie generală și dezinfecție.
În astfel de cazuri este necesară dezinfectarea tuturor obiectelor și articolelor cu care intră în contact bolnavul – jucării, prosoape, periuța de dinți etc.
Reprezentanții DSP Alba se vor deplasa, marți, la grădiniță, vor recolta probe de exudat faringian și vor lua toate măsurile care se impun pentru ca sănătatea copiilor să nu fie afectată. Colectivitatea a fost supravegheată și monitorizată încă de la apariția primului caz suspect.
Scarlatina este o boală infecțioasă care apare, în colectivități de copii, în special în lunile noiembrie și decembrie. O receptivitate mare pentru scarlatină au copiii mai mici de 10 ani, grupa de vârstă cel mai des afectată fiind 5-9 ani.
Scarlatina este determinată de streptococul beta hemolitic de grup A, microorganism care se răspândește pe cale respiratorie, prin picăturile de salivă împrăștiate în aer în timpul vorbirii, strănutului, râsului, fie prin obiecte contaminate (spre exemplu jucării). Boala începe cu febră, care poate ajunge la 39-40° C, vărsături și dureri în gât. Copilul refuză mâncarea, e agitat și prezintă puternice dureri la înghițire.
Nu este recomandată automedicația, iar la apariția primelor simptome pacienții trebuie să se prezinte la medic. Pentru susținere este bine ca pacienții să ia vitamina C și B-uri, precum și să consume multe lichide: apă, sucuri naturale de fructe și legume, supe. Pentru că scarlatina este foarte contagioasă, pacientul trebuie să fie izolat mai multe zile, de la începutul bolii, fiind urmărit în continuare de pediatru sau de medicul de familie timp de o lună.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News