Eveniment
CCR a respins cererea de ANULARE a alegerilor prezidențiale. Urmează procedura legală de instalare în funcție a lui Nicușor Dan

CCR a respins cererea de ANULARE a alegerilor: Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au respins, joi, cererea de anulare a alegerilor prezidențiale depusă de George Simion. Tot joi, CCR va organiza şedinţa solemnă pentru confirmarea şi validarea rezultatului alegerilor.
Curtea Constituţională validează rezultatul scrutinului, asigură publicarea rezultatului alegerilor în mass-media şi în Monitorul Oficial al României şi validează rezultatul alegerilor pentru preşedintele ales.
Actul de validare se întocmește în 3 exemplare, dintre care unul rămâne la Curtea Constituţională, unul se prezintă Parlamentului pentru depunerea jurământului de către noul președinte, iar al treilea i se înmânează acestuia.
Ulterior, se va pregăti ședința solemnă din Parlament, în cadrul căreia Nicușor Dan va depune jurământul, potrivit stiripesurse.ro.
La această ședință vor participa multiple personalități, inclusiv reprezentanții principalelor instituții din România, reprezentanții Bisericii sau ai corpului diplomatic.
Ce urmează
Validarea mandatului şi depunerea jurământului
(1) Rezultatul alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.
(2) Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul jurământ:
Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News