Connect with us
Advertisement

Actualitate

CCR: Exproprierile pentru scopuri de utilitate publică fără plata despăgubirilor, neconstituționale

Publicat

ccrCurtea Constituțională a României (CCR) a decis, marți, că este neconstituțională exceptarea persoanelor fizice și juridice private de la plata despăgubirilor în cazul unor suprafețe expropriate pentru cauză de utilitate publică, informează Agerpres.

Plenul CCR a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 din Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstitutionalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 255/2010, potrivit căreia scoaterea, definitivă ori temporară, din fondul forestier național, a terenurilor necesare pentru obiectivele de interes național, județean și local se exceptează de la plata despăgubirilor prevăzute de art. 41 lit. b), c) si d) si art. 42 lit. b), c) si d) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, cuvenite persoanelor fizice și persoanelor juridice private, este neconstituțională”, se precizează într-un comunicat al CCR.

În opinia judecătorilor constituționali, prin exceptările prevăzute de lege se introduce un factor de neclaritate în aplicarea criteriilor privind despăgubirile cuvenite, încălcându-se art. 1 alin. (5) din Constituție. În plus, aceste interpretări sunt de natură să aducă atingere art. 44 din Constituție privind dreptul de proprietate.

„Prevederile legale criticate instituie, în realitate, o diferențiere nejustificată între proprietarii vizați de ipoteza Legii nr. 255/2010 și ceilalți proprietari expropriați sau al căror drept de proprietate este afectat în baza altor temeiuri legale care nu exclud acordarea despăgubirilor menționate. În aceste condiții, prevederile legale criticate apar ca fiind neconstituționale prin raportare la art. 16 din Constituție”, se mai arată în comunicatul CCR.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement