Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ce a confiscat Protecţia Consumatorului Alba din magazine. Amenzi de 13.000 de lei pentru operatori economici din judeţ

supermarket, cumparaturi

Publicat

supermarket shopping CJPC Alba a verificat modul de respectare a prevederilor legale, conformitatea, şi modul de etichetare, prezentare publicitate şi comercializare a produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale – carne preambalată, ouă, vopsea de ouă, ciocolată şi produse din cacao, tablete şi figurine pe bază de cacao şi grăsimi vegetale, produse de patiserie (cozonac, pască, chec, fursecuri etc),  vin.

Controalele au fost derulate în perioada 14-29 aprilie, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Au fost vizaţi 54 operatori economici din județ, din care la 28 s-au constatat abateri.

Din cantitatea produselor controlate de 6544,5 kg, o cantitate de  363,5 kg s-au găsit cu abateri. Au fost oprite temporar de  la comercializare 198,5 kg în valoare de 2.610 lei, iar oprite definitiv de la comercializare 165 kg în valoare de 1.865 lei și s-au dispus măsuri de remediere a deficiențelor constatate, transmite Protecţia Consumatorului Alba, într-un comunicat de presă.

Pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor s-au aplicat 23 avertismente și 8 amenzi în valoare totală de 13.000 lei.

Abateri constatate:

– neîncadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător

– neîncadrarea produselor în parametrii de calitate prevăzuţi şi/sau declaraţi de producători

– lipsă etichetă cu elemente de identificare caracterizare și ingrediente

–  lipsă informare ingrediente alergene

– informare incorectă privind țara de proveniență a produselor

– neinformare despre termenul de valabilitate.

De asemenea, s-a mai constatat că nu se informa consumatorii despre categoria de calitate și categoria de greutate a ouălelor comercializate, produse cu ambalajul desfăcut și compoziție degradată (sfărâmată), elemente de identificare caracterizare traduse în limba română greu lizibile, neindicarea concomitentă, într-o formă neechivocă, uşor de citit, în cazul produselor alimentare preambalate, a preţului de vânzare si a preţului pe unitatea de măsură, neafișare prețuri de vânzare lizibil și comercializarea de produse cu cântar neverificat metrologic.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement