Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ce a descoperit Corpul de Control al premierului la ANRP. Motivele absurde invocate pentru soluționarea rapidă a dosarelor

Publicat

vanzare-terenPrintre motivele invocate în susținerea cazurilor excepționale care au fost soluționate cu prioritate de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) se numără afecțiuni precum paranoia sau hemoroizi, se arată într-un raport al Corpului de Control al premierului.

Potrivit datelor comunicate de ANRP în timpul controlului rezultă că între 2008 și 2011 au fost soluționate 1.407 de dosare în ordinea numerelor de înregistrare, iar 2.269 au fost soluționate cu prioritate ca fiind cazuri de excepție, dintre acestea 131 fiind soluționate în favoarea unor cesionari de drepturi la măsuri reparatorii care s-ar fi aflat în cazuri de excepție, se arată în raportul citat de Agerpres.

Având în vedere că nu au fost stabilite criterii după care un dosar putea fi clasificat ca prioritar, erau întocmite tabele cu aceste solicitări, care erau apoi aprobate în bloc de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deși în unele cazuri nu era depus niciun document care să ateste situația excepțională în care s-ar fi aflat solicitantul.

Printre motivele invocate în susținerea cazurilor excepționale s-au numărat afecțiuni precum paranoia, lombosciatica, osteoporoza, tulburare depresivă recurența, atacuri de panică, colon iritabil, hemoroizi sau psoriazis.

Spre exemplu, un solicitant nu a depus niciun act doveditor, dar a susținut că are 82 de ani și necesită trei intervenții chirurgicale costisitoare, iar altul a declarat că are 93 de ani și trăiește în Statele Unite ale Americii din ajutor social. Corpul de Control al premierului a identificat și o persoană care a susținut că este un caz excepțional deoarece este persecutată pe motive etnice.

Din datele comunicate de ANRP către Corpul de Control al premierului rezultă că în topul despăgubirilor acordate cu prioritate pentru cazuri excepționale se află o persoană care a primit peste 108 milioane de lei.

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate