Actualitate
Ce a negociat SANITAS cu ministrul Sănătății. Garanții pentru rezolvarea revendicărilor înainte de greva de avertisment
Angajații din sistemul sanitar din Alba, alături de colegii din țară se pregătesc pentru greva de avertisment de luni dimineața, nemulțumiți de nivelul mic al salariilor. În acest context, prim-vicepreședintele Sanitas, Marius Sepi, a prezentat pentru Alba24.ro rezultatul negocierilor purtate cu două zile înaintea protestului. Pentru o parte dintre revendicările anunțate sindicaliștii au obținut garanții din partea ministerului că vor fi rezolvate.
Marius Sepi a declarat că acordarea a 6% din PIB pentru sănătate ar urma să se facă etapizat, până în 2016, iar ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a dat garanţii că în şedinţa de Guvern de miercuri va fi propus spre aprobare memorandumul prin care se vor debloca 1.500 de posturi pentru cadrele medicale. Din acest total, 54 sunt din Alba.
De asemenea, au fost formulate promisiuni şi privind plata orelor efectuate în week-end de către cadrele medicale, în contextul OUG 103/2013, Art. 9.
Discuţiile între sindicate şi minister vo continua şi luni după-amiază, şi privind proiectul-pilot de schimbare a statutului spitalelor. Marius Sepi a precizat că Sanitas cere asigurări privind garantarea proprietăţii statului privind spitatele şi aplicarea legislaţiei privind o grilă de salarizare valabilă la nivel naţional, încheierea contractului de muncă pe sectorul sănătăţii şi alte acte normative care să asigure minime drepturi pentru toţi angajaţii.
Un alt punct în negocieri s-a referit la posibilităţi de creştere a veniturilor cadrelor de sănătate ţinând cont de prevederile Legii salarizării. În ceea ce priveşte medicii rezidenţi, aceştia ar trebui să primească bursa de la stat în valoare de 670 de lei şi în acest sens trebuie identificate surse de finanţare de la buget.
Reprezentantul Sanitas a făcut referire şi la reorganizarea direcţiilor de sănătate în perspectiva descentralizării. Astfel, dacă atribuţiile de inspecţie şi control, respectiv programe naţionale ar rămâne la minister, iar alte responsabilităţi vor fi coordonate de Consiliul Judeţean, cu păstrarea locurilor de muncă ale actualilor angajaţi, activitatea de laboratoare trece în subordinea consiliilor locale. Acestea vor primi spaţiile laboratoarelor cu titlu gratuit.
Reamintim că medicii, asistenţii medicali şi ceilalţi angajaţi din sistemul de sănătate declanşează protest luni dimineaţa, nemulţumiţi de nivelul salariilor. Aceştia nu vor lucra între orele 8.00 şi 10.00, însă vor asigura urgenţele. Policlinicile vor fi, în schimb, închise în perioada amintită.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News