Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ce ar câștiga și ce ar pierde PNL Alba din comasarea alegerilor locale cu cele generale. Poziția PSD la nivel național

Publicat

Anul viitor vor fi patru runde de alegeri: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Partidele politice au lansat în spațiul public ideea comasării unora dintre ele și tot partidele par a se răzgândi. 

La mijloc sunt calcule politice legate de câștigurile generate de implicarea primarilor la nivel local, în contextul unui trend negativ la nivel central, mai ales pentru PNL.

Dacă alegerile locale și cele generale ar fi comasate, aparent PNL Alba ar fi avantajat, pentru că are cei mai mulți primari din județ care se vor mobiliza pentru a obține un nou mandat.

Dacă tot se mobilizează, o vor face și pentru a ridica scorul politic al partidului la alegerile parlamentare, pentru că nu vor putea transmite mesaje duble către alegători.

Astfel, partidul va obține un scor mai mare cu câteva procente decât dacă alegerile parlamentare s-ar desfășura independent, iar organizațiile locale, în frunte cu primarii, ar fi mai puțin implicate.

Cu toate că ar lua un scor mai mare, matematic ar fi aproape imposibil ca PNL Alba să obțină mai mult de un senator și doi deputați, indiferent dacă alegerile sunt sau nu comasate.

Pe de altă parte însă, dacă ar fi comasate, primarii ar lua în piept căderea în sondaje a PNL și trendul negativ, care le-ar putea scădea rezultatele electorale și implicit le-ar reduce numărul de consilieri.

Astfel, când ar trage linie, liderii PNL Alba ar avea tot atâția parlamentari, dar mai puțini consilieri și poate chiar primari.

În județ, PNL are 60 de primari după alegerile din 2020, plus încă doi care i s-au alăturat de facto și unul în discuții.

PSD are 8 primari, PMP și AUR câte unul, UDMR și USR câte doi și alți doi sunt independenți.

Comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale: PSD anunță că se opune

La nivel național, discuția s-a purtat la nivelul coaliției, dar președintele PSD, Marcel Ciolacu, a făcut calculele la nivel național și a ajuns la concluzia că este bine să se declare împotriva comasării alegeri locale cu cele generale, în 2024.

În opinia lui Ciolacu, o eventuală comasare nu ar fi constituțională și chiar dacă ar fi, spune el, tot nu ar fi de acord cu această procedură.

„Eu nu cred că se pot comasa alegerile. În primul rând alegerile europarlamentare au loc mult mai devreme. Iar alegerile locale nu pot fi comasate cu alegerile generale.

Constituțional nu se poate. Se discută, dar părerea mea este că nu se poate”, a spus Ciolacu, luni seara, în emisiune la Antena3.

Chestionat despre poziția președintei interimare de la Senat, liberala Alina Gorghiu, care a spus în mai multe rânduri că o comasare a alegerilor este posibilă, Ciolacu a răspuns:

„Să comaseze Gorghiu dacă zice că se poate. Eu consider că e corect să gândim ce e mai bine pentru democrație”.

Comasarea alegerilor locale cu cele generale, despre care discută liderii celor mai importante partide politice, are o miză simplă: mobilizarea primarilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement