Administrație
Ce drumuri repară Consiliul Județean Alba în acest an. Instituția a alocat bani pentru 20 de kilometri și a realizat până acum 10
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, spune că în acest an, instituția a alocat 25 de milioane de lei pentru întreținerea și repararea drumurilor județene.
”Pe programul de întreținere a drumurilor județene pe timp de vară, avem 2o de kilometri de covor asfaltic.
Pe lângă plombe burdușiri, decolmatarea șanțurilor și a podețelor, realizarea marcajelor, inlocuirea unor semne de circulație, tunderea vegetației, avem și covoare asfaltice în zonele în care asfaltul a depășit garanția” spune Hațegan.
Potrivit acestuia, până acum au fost turnați 10 kilometri de asfalt pe drumul care duce spre Băile Sărate de la Ocna Mureș, la Hopârta, la Roșia Montană (drumul care duce spre Cuprumin), între Vadul Moților și Poiana Vadului, la Cetatea de Baltă – Tătârlaua și la Pianu de Sus.
Următoarele investiții din acest an sunt pe o porțiune de drum de la Ciumbrud și pe o alta între Cricău și Galda.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News