Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ce faci în WEEKEND: Zilele Municipiului Sebeș, expoziție chinologică sau „Descoperă Rowmania”

Publicat

Sfârșitul de săptămână începe cu două zile mai devreme, în această perioadă. Începând de joi și până duminică, întreg județul va fi în sărbătoare. Vom avea Zilele Orașului Sebeș, expoziție chinologică și competiții sportive. Așadar, weekendul acesta nu este momentul potrivit să părăsiți județul, întrucât veți avea destule evenimente pentru a petrece timpul liber.

Vă prezentăm câteva evenimente la care vă puteți relaxa în acest sfârșit de săptămână:

Cu ocazia zilei de Sfânta Maria, joi, organizația PDL Alba Iulia se adună „La Ceaune”, pe stadionul din Oarda de Jos. Nu vor lipsi voia bună, muzica populară și dansurile.

Sâmbătă, pe râul Mureș va avea loc prima campanie de caiac-canoe intitulată „Descoperă Rowmania”. Evenimentul va avea în zona Podului din cartierul Partoș, la ieșirea spre Sebeș. Invitatul special al competiției este fostul campion olimpic Ivan Patzaichin. Vezi mai multe pe Sport. Alba24.ro

Weekendul 16-18 august va fi plin de distracţie la Sebeş, cu ocazia Zilelor Municipiului. Consiliul Local a aprobat finanţarea evenimentului şi programul manifestărilor ce cuprind concerte cu nume mari din muzica uşoară şi populară românească, spectacole pentru copii, concurs de frumuseţe, muzică de fanfară şi, bineînţeles, focuri de artificii. Cei care vor alege Sebeşul ca destinaţie pentru sfârşit de vară îi vor putea vedea şi asculta pe scenă pe Smiley, Guess Who, Anda Adam, dar şi pe Furdui Iancu, Dumitru Fărcaş sau Aurel Tămaş. Evenimentele vor fi prezentate de Liviu Vârciu, Cosmin Lupu şi Rabă de la Cluj. Spectacolele se întind până după miezul nopţii, astfel că locuitorii pot alege dintr-un program bogat. Vezi AICI programul.

Alba Iulia găzduieşte în perioada 17-18 august Expoziţia Chinologică “Alba Carolina Cup”. Cele mai frumoase exemplare canine din mai multe rase vor intra în atenţia arbitrilor, care le vor aprecia calităţile şi îi vor alege pe cei mai buni. Mai multe detalii și programul îl găsiți aici.

Iubitorii de teatru din Tibru vor avea ocazia să urmărească duminică spectacolul „Tatăl Fantomă”, o piesă în stilul Commedia dell’Arte prezentată de albaiulienii de la Grupul Skepsis. Evenimentul va avea loc în Sala de întruniri cetățenești a satului începând cu ora 19.00.

În perioada 17-18 august, la Ocna Mureş se sărbătoresc Zilele Oraşului. Autorităţile au pregătit un program cu concerte de muzică uşoară şi populară, cu artişti cunoscuţi, distracţie pentru toate vârstele şi foc de artificii. Invitaţi special sunt trupele Proconsul, Good Day, Daggu Project (Germania) şi Mihai Budean (ex 3 Sud Est), Lora, Roxana Nemeş. Vezi aici programul.

Tot în Alba, cei care preferă muzica underground pot asculta, în spaţiile RYMA din Alba Iulia, trupe din Europa la Dark Bombastic Evening, aflat la a cincea ediţie. Concertele încep de miercuri şi se desfăşoară până sâmbătă inclusiv.

În Munţii Apuseni, sâmbătă şi duminică, la Horea şi Mătişeşti, se desfăşoară Târgul Lemnarilor, aflat la ediţia a XVIII-a.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement