Aiud
Ce i-a spus un taximetrist din Alba unei femei care și-a uitat telefonul mobil în mașină. Cum au anchetat polițiștii cazul
Cazurile în care un client își uită telefonul într-o mașină de taxi sunt destul de des întâlnite. Însă sunt puține cazurile în care clienții își recuperează telefoanele uitate în mașină.
Un astfel de caz s-a petrecut și la Aiud, iar situația s-a transformat într-un dosar penal de ”însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.”
O decizie în acest dosar a fost dată de magistrații Judecătoriei Aiud în data de 9 iulie 2024. Decizia a venit la mai bine de un an de când o femeie și-a uitat telefonul într-un taxi din Aiud.
Situația a fost explicată pe scurt de magistrați, în motivarea instanței.
S-a petrecut în data de 10 apilie 2023. Atunci femeia s-a urcat într-un taxi, în jurul orei 10.00, pentru a ajunge la locul de muncă. Acolo și-a dat seama că îi lipsește telefonul, un mobil Xiaomi Redmi Note IOS.
După ce și-a dat seama că și-a pierdut telefonul a rugat-o pe o colegă să o sune. Atunci cineva a răspuns la apel, s-a auzit un zgomot, iar imediat telefonul a fost închis.
”În continuare, persoana vătămată a luat legătura cu șoferul taxi care a transportat-o la locul de muncă, i-a spus despre situația de sus, însă acesta i-a spus că telefonul nu se află în autoturism, comunicându-i că următoarea comandă de transport a fost luată din stația de taxi din față de le Bethlen Gabor, client fiind un băiat de etnie rromă, care a urcat în autoturism, după care s-a răzgândit brusc și i-a zis că nu mai dorește comanda, deoarece a uitat ceva, coborând imediat din autoturism”, au notat magistrații.
Ce rezolvare au dat anchetatorii în acest caz
Femeia s-a constituit parte civilă cu suma de 1138 lei. Însă procurorii au cerut ca dosarul să fie închis din lipsă de probe. Aceștia au spus că polițiștii nu au putut să adune date, sau să găsească camere de luat vederi pentru a afla cine s-a urcat în taxi după femeie.
Drept urmare, au cerut ca dosarul să fie închis. Judecătorii au admis cererea procurorilor, iar în data de 9 iulie 2024 au dat o confirmare a renunțării la urmărirea penală.
Decizia a fost definitivă.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News