Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ce indemnizaţii pot primi membrii uniunilor de creaţie. Drepturile din legislaţia în vigoare

Publicat

pensionariAcordarea unei indemnizații pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică este reglementată de Legea nr. 8/2006. Recent, actul normativ a suferit modificări şi completări prin Legea nr. 83/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 341/2016.

Legea reglementează dreptul la o indemnizaţie lunară în beneficiul pensionarilor sistemului public de pensii, care sunt membri ai uniunilor de creatori legal constituite, recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

Potrivit legii, prin uniuni de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică se înţelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creaţiei muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice şi al artelor plastice, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică.

Cuantumul indemnizaţiei reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării, dar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată. Cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie. Beneficiază de indemnizaţie persoanele care au calitatea de membru al uniunilor de creatori prevăzute de această lege, potrivit statutelor respectivelor uniuni de creaţie.

Revine conducerii fiecăreia dintre uniunile prevăzute de lege să ateste calitatea de membru, la cererea persoanelor interesate.

Conducerile uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, potrivit legii, ţin o evidenţă specială privind persoanele cărora li s-au eliberat dovezi pentru a atesta calitatea de membru în scopul de a beneficia de indemnizaţie.

Stabilirea şi plata indemnizaţiei lunare se efectuează de către casa teritorială de pensii în a cărei rază solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Prin completările aduse de Legea nr. 83/2016, reglementările se aplică în mod corespunzător şi pensionarilor sistemului pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege.

Şi în situaţia acestora, cuantumul indemnizaţiei se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a indexării/actualizării.

Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică şi jurisdicţia din domeniul pensiilor din sistemul pensiilor militare de stat şi alte drepturi de asigurări sociale din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi securităţii naţionale se aplică în mod corespunzător şi indemnizaţiei stabilite de lege.

Fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta lege, cheltuielile administrative, precum şi cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne sau al Serviciului Român de Informaţii, după caz.

În situaţia militarilor pensionari, membri ai uniunilor de creaţie prevăzute de lege, atribuţiile Casei Naţionale de Pensii Publice şi ale caselor teritoriale de pensii, sunt îndeplinite sau exercitate, după caz, de către casele de pensii sectoriale care funcţionează în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi Serviciului Român de Informaţii.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice urmează să elaboreze şi să înainteze Guvernului un proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.650/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică.

Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 39/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu completările aduse prin Legea nr. 83/2016, urmează să fie republicată.

sursa: legestart.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate