Ce investiții vor primi finanțare la Alba Iulia, din bugetul local al municipiului în 2026. LISTA lucrărilor propuse
Bugetul municipiului Alba Iulia pentru anul 2026 intră la aprobare în ședința Consiliului Local Alba Iulia. Acesta cuprinde și lista investițiilor propuse pentru continuare sau începere în acest an.
Sunt bugetate lucrări de investiții în valoare de 92,5 milioane lei, însă doar jumătate din această sumă (46,3 milioane lei) va fi suportată din bugetul local. Restul reprezintă fonduri de la bugetul de stat prin programe naționale de finanțare. Alte finanțări sunt din fonduri nerambursabile și subvenții.
Majoritatea alocărilor sunt cuprinse deja în primul trimestru al anului (deja încheiat), iar 30 milioane lei sunt pe al doilea trimestru, respectiv circa 15 milioane pe celelalte două trimestre.
În buget sunt incluse lucrări pentru finalizarea parcării pe locația fostului bloc ”Turturica”, renovarea porților Cetății, modernizări de străzi, extinderi ale rețelei de apă și canalizare, dar și documentații pentru continuare pistei de biciclete, demolarea complexului Ștrand Schit, amenajarea parcului și spațiului de agrement în aceeași zonă, noua bază de agrement în Alba Iulia, renovări de blocuri.
Pe listă mai sunt închiderea parțială a spațiului acoperit al pieței din centru, extinderea adăpostului pentru câini fără stăpân, dar și modernizarea sistemului de semaforizare rutiera cu lămpi "verde intermitent”.
Sunt bugetate și documentațiile pentru pasajul subteran în zona Stadion, centura de Sud-Vest, autobaza (pentru autobuze electrice) și pasaj suprateran CFR în zona șoselei de centură.
Investiții incluse în bugetul municipiului Alba Iulia în 2026 pentru finanțare – proiect
Lucrări de consolidare, conservare, restaurare componente artistice din piatră la porțile Cetății Alba Carolina - Porțile I, II, III, IV (PT + execuție): 3.586.410 lei (valoare totală: 9.998.020 lei; rest de executat: 4.204.640 lei) din care 3.286.410 de la bugetul de stat și 300.000 lei din bugetul local
Demolare bază de agrement Ștrand - bazine, clădiri administrative (PAD + lucrări de demolare): 300.000 lei (trimestrul I)
Amenajare parc cu teren multisport si amenajare loc de joacă pentru copii cu dizabilități – Cartier Recea municipiul Alba Iulia- executie: 2.655.000 lei (3.301.810 valoare totală; 2.819.130 lei rest de executat)
Lucrări noi
Realizarea infrastructurii pentru biciclete Zona Mamut (PNRR - exproprieri): 2.004.880 lei (din care 1.904.880 de la bugetul de stat și 100.000 lei bugetul local)
Regenerare urbană prin amenajarea de spații verzi și construirea unei baze sportive de agrement (elaborare DTAC + PT + executie): 510.000 lei (valoare totală 1 milion lei); plus 315.000 lei elaborare SF
Construire Școală cu clasele 0-4 si amenajare incintă/Arhiepiscopia Ortodoxă Română Alba Iulia: 200.000 lei (de la bugetul de stat)
Documentații
Amenajare parc si spatii recreative/de agrement in zona Schit - documentații SF+DTAC+PT: 321.000 lei (valoare totală 350.000 lei)
Demolare si construire pod pietonal Poarta a IV-a - Cetatea Alba Carolina - elaborare documentație tehnico – economic: 21.000 lei
Studii, expertize și documentaţii tehnico-economice privind restaurare/reabilitare, spații publice din zona istorică, Proiecte M100 (parcuri): 10.000 lei (valoare totală 100.000 lei)
Centrul Sfânta Maria - documentație tehnică pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu: 35.000 lei; măsuri privind implementare cerințe ISU: 50.000 lei
Locuințe, parcări, săli de sport – lucrări în continuare
Desființare construcție existentă (bloc G2) și construire parcaj colectiv și amenajare incintă, inclusiv exproprieri (faza PT + execuție): 7.120.000 lei (valoare totală investiție 15.513.840 lei; rest de executat: 7.393.840 lei); 5 milioane lei au fost bugetați pe primul trimestru si 2,12 milioane lei pe al doilea trimestru
Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale Bl. MV2-MV12: 51.000 lei de la bugetul de stat
Demolare sala de sport 1 Mai (documentație tehnico-economica + executie): 160.000 lei bugetați în primul trimestru
Construire ansamblul de locuințe sociale 5 tronsoane de tip B2, B3,B4 - cartier Gheorghe Șincai (PT+ execuție, inclusiv extindere rețele electrice de distribuție) - finantare MDLAP: 26.663.000 lei (25 milioane lei de la bugetul de stat, 1,66 milioane lei din bugetul local)
Iluminat public, semafoare
Montare sistem de semaforizare rutieră si treceri de pietoni Calea Moților - strada Albac: 105.000 lei
Modernizare sistem de semaforizare rutieră cu lămpi "verde intermitent”: 85.000 lei
Iluminat arhitectural pe clădiri unitați de cult - Parohia Ortodoxă Română Alba Iulia "Cuvioasa Paraschiva" și "Biserica Catedrala Unității Naționale - Platoul Romanilor: 420.000 lei
Reabilitarea și eficientizarea sistemului de iluminat public (contract de delegare a gestiunii serviciului de iluminat public prin concesionare) inclusiv echipamente de semaforizare: 4.560.000 lei
Achiziție sistem de verificare radar al parcărilor publice și parcometre: 535.000 lei
Rețea apă
Extindere rețea de apă potabilă zona Emil Racoviță, străzile: Emil Racoviță, Alexandru Odobescu, Petre Ispirescu, Grigore Antipa, Humulești, Simion Mândrescu, Alexandru Vlahuță, Dimitrie Bolintineanu, Cenade, Episcop Emilian Birdaș, Victor Babeș - execuție (finanțare Anghel Saligny): 598.000 lei (din care 500.000 lei buget de stat, 98.000 lei buget local (valoare totală investiție: 2.194.850 lei; rest de executat 780.000 lei)
Canalizare – lucrări în continuare
Extindere rețea canalizare zona Orizont, străzile: Azur, Zenit, Albatros, Uranus, Orizont 3, Orizont 4, Orizont 6, Orizont 9, Orizont 10, Orizont 16, Orizont 21, Orizont 23, Orizont 24, Orizont 25, Orizont 26 – execuție (finanțare Program Anghel Saligny): 24.190 lei (valoare totală 4.905.670 lei; rest de executat 1,69 milioane lei)
Extindere rețea de canalizare zona Emil Racoviță, străzile: Emil Racoviță, Alexandru Odobescu, Petre Ispirescu, Grigore Antipa, Humulesti, Simion Mandrescu, Alexandru Vlahuta, Dimitrie Bolintineanu, Cenade, Episcop Emilian Birdas, Victor Babes – executie (finantare Program Anghel Saligny): 675.000 lei (valoare totală 12.292.500 lei, rest de executat 4,11 milioane lei); din care 400.000 lei din bugetul de stat și 275.000 lei bugetul local
Extindere retea canalizare menajeră din strada Apuseni, cu 19 racorduri menajere si un bransament de apă potabilă – executie: 100.000 lei
Documentații alte investiții
Elaborare documentatii tehnico-economice, sala polivalentă (SF), Piața Consiliul Europei (DTAC+PT) - PUZ, PUD, PUG - regulamente şi alte studii de urbanism etc.: 800.000 lei (valoare totală 1,3 milioane lei)
Piața Agroalimentară Centru - elaborare documentație tehnico economică pentru închiderea parțială a spațiului acoperit al pieței: 150.000 lei (valoare totală 250.000 lei)
Realizare împrejmuire (faza SF) Ansamblu urban cu spații socio-culturale, educative si de locuit Cartier Gheorghe Șincai Alba Iulia: 184.500 lei
Amenajare/Modernizare loc de joacă pentru copii și spații recreative pentru activități sportive - zona Vasile Goldiș si strada Costache Negruzzi - documentație tehnico economică: 400 lei (valoare totală 1,1 milioane lei)
Elaborare documentație tehnico-economică - asigurare utilități zona economică (SF extindere retele de apa si canal): 78.700 lei
Extindere adăpost câini fără stăpân – proiectare + execuție: 272.400 lei
Lucrări modernizare străzi – continuare
Modernizare străzi zone dezvoltare LOT 1 – Alcala de Henares (inclusiv legătura cu Str. Gheorghe Șincai), Gârda, Drăgășani, Zăvoi, Lupșa, Calistrat Hogaș, Abrudului, Vidra, Albac, Stadionului, Cornel Medrea, Calea Labului, Meteș, Lotru” (PT + executie): 5.281.000 lei (valoare totală 84.385.900 lei, rest de executat: 77.282.520 lei)
Modernizare străzi zone dezvoltare Lot 3: Emil Racoviță, Grigore Antipa, Petre Ispirescu, Dimitrie Bolintineanu, Simion Mândrescu, Alexandru Odobescu, Arieșului (finanțare Anghel Saligny): 22.842.110 lei (din care 15 milioane lei buget de stat și 7,84 milioane lei buget local); valoare totală proiect - 24.496.870 lei
Modernizări străzi – lucrări noi:
Modernizare strada Barbu Ștefanescu Delavrancea (PT + execuție): 1.047.000 lei (valoare totală 1,35 milioane lei)
Modernizare strada Humulești (PT + executie + exproprieri): 920.000 lei (valoare totală 1,23 milioane lei)
Modernizare stradă cuprinsă între str. Costache Negruzzi și str. Mărăsești: 1.525.000 lei (valoare totală 7,16 milioane lei)
Documentații proiecte de infrastructură
Decongestionare trafic intrare N-V Municipiul Alba Iulia-DN74 - Construire pasaj subteran zona Stadion Unirea -elaborare documentatie tehnico-economica (SF+PT+exproprieri): 221.000 lei (valoare totală 82,77 millioane lei
Fluidizarea traficului rutier prin masuri de mobilitate urbana durabila - Construire artera ocolitoare pe latura de Sud-Vest a municipiului Alba Iulia-(documentatie tehnico-economica): 1.352.000 lei (valoare totală 148 milioane lei; rest de executat 146,9 milioane lei)
Realizarea infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători - zona Fares (elaborare documentații tehnico-economice):4,5 milioane lei (valoare totală 57,64 milioane lei)
Realizarea infrastructură pentru dezvoltare sistem de transport public local/zonal de călători - elaborare documentații tehnico-economice (SF+DTAC+PT): 321.000 lei
Studii şi alte documentaţii tehnico-economice privind modernizarea drumuri publice (M. Kogălniceanu), pasaj suprateran CFR în zona DN CALB și strada După Grădini, legatura cu centura (SF), drum autobază (SF+DTAC+PT), studiu de coexistenta electrica, exproprieri terenuri: 1,183 milioane lei.
Investiții din fonduri proprii și suvenții 2026 la Alba Iulia
Proiecte finanțate din fonduri nerambursabile la Alba Iulia
Cheltuielile neeligibile propuse a fi suportate din bugetul local pentru aceste proiecte sunt de circa 20 de milioane lei.
Pe lista proiectelor incluse la cofinanțare din bugetul local se află continuarea unor lucrări de modernizare - eficientizare energetică la sediile unor școli, licee și grădinițe din municipiu, dar și a unor blocuri de locuințe.
La capitolul lucrări noi se regăsește modernizarea școlii din Micești, amenajare spații multifuncționale la Palatul Principilor (Corp B), modernizarea șanțurilor exterioare de est ale Cetății Alba Carolina, amenajarea Parcului Nord (Micești-Orizont).
Alte lucrări sunt cele pentru centrul de zi pentru copii recreativ, parcul fotovoltaic al municipiului, insule ecologice digitalizate (colectare deșeuri), extindere a rețelei de canalizare (prin PNRR), centrul de colectare prin aport voluntar
La capitolul infrastructură de transport, sunt incluse: achiziția de autobuze/microbuze electrice și stații de încărcare (PNRR), sistemul de management - automate inteligente de eliberare bilete de autobuz, afișaj în stații, plata cu card (PNRR), parteneriatul cu comuna Ciugud pentru transport public - achiziții vehicule nepoluante.
Vezi integral: Lista proiecte cu finantare nerambursabila externa Alba Iulia 2026
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)