Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ce li se pregătește locuitorilor din Roșia Montană – Apuseni pentru a scăpa de sărăcie. Interpelare adresată Guvernului de senatorul Alexandru Pereș

Publicat

rosia montana Senatorul PNL de Alba, Alexandru Pereș, a adresat Guvernului o interpelare privind îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zona Roșia Montană – Munții Apuseni, Valea Jiului și comunitățile marginalizate din Moldova. În răspunsul Executivului sunt enumerate o serie de măsuri care contribuie la îmbunătățirea mediului de afaceri, prin acordarea de subvenții de la bugetul de stat, din fonduri europene sau internaționale destinate acestui scop.

De asemenea, Guvernul a transmis câteva programe care vor fi instituite în anii următori, și anume Programul din agricultură ”Tomate românești”, Programul din turism ”Primul centru de agrement” și Programul de asistență socială ”Pensiuni pentru seniori”.

Potrivit lui Alexandru Pereș, în Munţii Apuseni fenomenul depopulării este mult mai vizibil decât în alte zone din țară. „Exemplificativ, dar nu limitativ, populaţia comunei Râmeţ, din judeţul Alba, a scăzut în 15 ani cu aproape 40%”, susține Pereș.

Accentuarea fenomenului depopulării satelor româneşti, mai ales din zonele montane, ca efect direct al lipsei investiţiilor și a locurilor de muncă, a determinat guvernul precedent la adoptarea, în luna septembrie a anului trecut, a unui Memorandum privind „Dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene și bugetul național pentru îmbunătățirea situației sociale și economice a locuitorilor din zonele pilot de intervenție Valea Jiului, zona Roșia Montană – Munții Apuseni și comunitățile marginalizate din Moldova”. Astfel, la nivelul Cancelariei prim-ministrului, s-a înființat și organizat o unitate de asistență tehnică (UGAT) în elaborarea și implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene și din bugetul național pentru zonele asumate ca o prioritate a politicilor guvernamentale cu rol de coordonare a instituțiilor implicate în realizarea strategiei de dezvoltare integrată a zonelor pilot de intervenție. Această abordare pragmatică din partea executivului a fost primită pozitiv de către autoritățile locale și județene, respectiv comunitățile din zonele pilot. În cele din urmă, autoritățile centrale au întreprins și pentru Zona Roșia Montană – Munții Apuseni (26 localități aflate într-o zonă montană minieră mono-industrială în declin) un plan concret pentru îmbunătățirea situației sociale și economice”, mai susține parlamentarul în interpelarea adresată Guvernului.

Pereș susține că, potrivit acordului de Parteneriat (AP), capitolul „Sărăcie și excluziune socială pe scară largă”, în România, gradul de sărăcie și de excluziune socială este mult mai mare decât în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, 40,3% din populație fiind expusă la astfel de riscuri în 2011, comparativ cu media UE de aproximativ 24%.

Premierul Sorin Grindeanu a răspuns interpelării, precizând câteva dintre măsurile care contribuie la îmbunătățirea semnificativă a mediului de afaceri autohton. Printre acestea se numără instituirea Codului Economic, înființarea unui minister al antreprenoriatului, constituirea unui parteneriat între administrația publică și comunitatea de  afaceri, informatizarea relației dintre stat și contribuabili, simplificarea legislativă și administrativă, relaxarea fiscală (prin reducerea numărului de taxe și scăderea cuantumului de impozitare), asigurarea unei justiții echitabile pentru mediul de business, acordarea de subvenții publice pentru întreprinderi și multe altele.

Conform legislației naționale, zona Roșia Montană – Munții Apuseni, Valea Jiului și comunitățile marginalizate din Moldova sunt considerate zone defavorizate și, ca atare, se bucură de un statut special în raport cu celelalte zone ale țării. Una dintre principalele măsuri de sprijinire de la nivel guvernamental a locuitorilor și a întreprinderilor din aceste zone este acordarea de subvenții de la bugetul de stat și, după caz, din fonduri europene sau internaționale destinate acestui scop.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) implementează:

  • Programul Scale-up care are un buget de 500 de milioane de euro pentru perioada 2017 – 2020, din care se oferă o AFN de peste un milion de euro în condiții prestabilite
  • Programul de internaționalizare a IMM-urilor pentru participarea firmelor în nume propriu la târguri internaționale și la misiuni economice. Firmele își vor dezvolta propriul brand, vor urma un curs de susținere și de dezvoltare a internaționalizării sau alte activități necesare pentru internaționalizare (de exemplu site propriu, aplicație online, diverse alte instrumente)
  • Programul Start-up Nation pentru susținerea antreprenorilor tineri prin finanțare nerambursabilă cu câte 200.000 de lei pentru fiecare start-up, fără a fi nevoie de cofinanțare, având un buget de 2 miliarde de lei pentru anul 2017, din care se vor finanța 10.000 de start-up-uri în fiecare an, cu costuri zero pentru înființarea acestora, durata de înființare o zi și accesarea programului numai online
  • Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață
  • Programul național multianual de microindustrializare
  • Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului
  • Programul de pregătire antreprenorială EMPRETEC
  • Programul pentru organizarea Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii – TIMM 2017
  • Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii

De asemenea, Oficiile Teritoriale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație, reprezentanții în teritoriu ai Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat au printre atribuții îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, prin acordarea de sprijin financiar și asistență pentru dezvoltarea sistemelor moderne de finanțare, asigurarea fundamentelor informaționale necesare în vederea elaborării de proiecte viabile către întreprinzători, acordarea de consiliere agenților economici interesați pentru inițierea de acțiuni de demarare a unor afaceri, de dezvoltare și diversificare a activității societăților comerciale precum și a unităților cooperatiste.

În baza Programului de guvernare 2017-2020, noi programe orientate spre încurajarea inițiativelor antreprenoriale (inclusiv din sfera economiei sociale) vor fi instituite în anii următori, și anume:

  • Programul din agricultură ”Tomate românești”
  • Programul din turism ”Primul centru de agrement”
  • Programul de asistență socială ”Pensiuni pentru seniori”

Guvernul va oferi totodată garanții de stat (de până la 80%) pentru împrumuturi bancare (în valoare de 400.000 lei /angajat nou) acordate oamenilor de afaceri care crează locuri de muncă în județe cu șomaj mai mare de 5% (așa cum este în cazul zonelor defavorizate), perioada de angajare fiind de minimum 3 ani.

Dintre programele operaționale (PO) finanțate din fonduri europene structurale și de investiții 2014-2020 , sprijin financiar pentru zonele defavorizate se acordă prin:

  • PO Regional – Axa prioritară 9 „Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban”
  • PO Capital uman – Axa prioritară 5 „Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității”

Dintre alte forme organizate de acordare a sprijinului antreprenorial (destinate inclusiv zonelor defavorizate și finanțate din diverse surse internaționale) se menționează ”Programul Româno-Elvețian pentru IMM-uri” care permite creditarea de către CEC Bank (în condiții preferențiale la o rată a dobânzii ROBOR la șase luni +1% ) a IMM-urilor din producție, turism, domeniile medical și al comercializării echipamentelor cu eficiență energetică sporită, în baza unui grant în valoare totală de 24 milioane CHF acordat României de către Confederația Elvețiană.

Nu în ultimul rând, în vederea încurajării antreprenorilor din întreaga țară se prevede simplificarea procedurilor de înființare a întreprinderilor (start-up-urilor) în sensul eliminării costurilor și, respectiv, a reducerii duratei de constituire a firmei, precum și a scăderii a cuantumului cerinței legale privind capitalul social inițial al acesteia. Totodată se va apela la o procedură simplificată de depunere (în mediul online) și de aprobare (în maxim o zi) a proiectelor de finanțare a firmelor nou apărute pe piață.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement