Ce măsuri de reducere a consumului de energie au luat autoritățile din Alba. Unde este program special de iluminat public
Mai multe administrații locale din Alba au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie, în contextul declarării stării de alertă energetică în luna august, la nivel național. În majoritatea cazurilor, este stabilit program special pentru iluminat public.
Alba Iulia: iluminat public la intensitate redusă
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au transmis pentru alba24.ro că începând din 5 august a fost aplicată măsura reducerii intensității iluminatului public în municipiu.
Intensitatea iluminatului public (stradal) a fost redusă cu 20%.
Sebeș: iluminat public la intensitate redusă în unele intervale orare
Primăria Municipiului Sebeș a transmis la solicitarea alba24.ro că sistemul de iluminat public funcționează după un nou program automatizat de telegestiune, care are ca scop reducerea consumului de energie și utilizarea mai eficientă a resurselor, fără a afecta siguranța în trafic sau a pietonilor.
În timpul nopții, iluminatul stradal cu tehnologie LED va continua să funcționeze, însă intensitatea luminii va fi redusă automat la 50% în anumite intervale orare. Trecerea la acest nivel de iluminare se face automat, în funcție de orele exacte de apus și răsărit ale soarelui.
Chiar dacă lumina va fi mai redusă, iluminatul public rămâne funcțional pe tot parcursul nopții, astfel încât vizibilitatea și siguranța pe străzile municipiului să fie menținute.
Această măsură este una temporară și a fost adoptată în contextul actual al situației energetice din România.
Străzile în care se aplică noul program de iluminat în zona Sebeș
- Sebeș: 1848, 1907, 24 Ianuarie, 8 Aprilie, Alunului, Avram Iancu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Bistrei, Cartier Lucian Blaga, Călugăreni, Cânepiști, Cântarului, Cetății, Cibanului, Ciocârliei, Cloșca, Crișan, Decebal, Depozitelor, Doinei, Dorin Pavel, Florilor, G. Schveighofer, Gării, George Coșbuc, Grivița, Horea, Iezerului, Industriilor, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale, Lotrului, Luncile Prigoanei, Lungă, Mihai Eminescu, Mihai Sadoveanu, Mihai Viteazul, Miorița, Miraj, Morii, Moților, Mureșului, Nicolae Bălcescu, Nicolae Iorga, Oașa, Ogorului, Oituz, Parângului, Parcul Mihai Eminescu, Patria, Pădurenilor, Peneș Curcanul, Piața Dacia, Piața Libertății, Pieții, Plevnei, Primăverii, Progresului, Radu Stanca, Răchitei, Râului, Salcâmului, Sălane, Secașului, Spicului, Spitalului, Stejarului, Ștefan cel Mare, Șurianu, Teilor, Traian, Tudor Vladimirescu, Unirii, Vânători, Viitorului.
- Petrești: 1 Mai, 8 Martie, Decebal, Dumbrava, Energiei, Grădinilor, Industriilor, Liviu Rebreanu, Mihai Eminescu, Progresului, Rozelor, Săsească, Simion Bărnuțiu, Unirii, Zambilelor, Zorilor, Poarta Cimitir.
- Lancrăm: Bisericii, Scurtă, Ulița de Jos, Ulița de Mijloc, Ulița de Sus, Veche.
- Răhău: Deasupra, Principală, Școlii.
Aiud: program special de iluminat stradal și arhitectural
Primăria Aiud a transmis măsuri luate la nivel local, în contextul necesității reducerii consumului de energie și al utilizării responsabile a resurselor
- iluminatul stradal va fi oprit la ora 05:00 (în mod normal funcționa până în jurul orei 6.00)
- iluminatul stradal va fi oprit integral pe strada Herja și parțial pe străzile Tudor Vladimirescu și Ostașilor, urmând să fie scoase din funcțiune peste 100 de lămpi de iluminat public.
- iluminatul arhitectural al clădirilor publice va fi oprit.
- în instituțiile publice vor fi opriți toți consumatorii de energie electrică după încheierea programului de lucru.
”Aceste măsuri au ca scop reducerea consumului și a cheltuielilor cu energia electrică, fără a pune în pericol siguranța cetățenilor sau funcționarea serviciilor publice esențiale” – Primăria Aiud.
Cugir: reducerea intensității iluminatului stradal
La Cugir, este aplicat program special de iluminat public în oraș, potrivit precizărilor primarului Adrian Teban, pentru alba24.ro.
Se reduce intensitatea iluminatului public:
- între orele 21.45-24.00 cu 20%
- între 24.00-5.45 cu 30%
Măsura este aplicată pentru iluminatul stradal în tot orașul Cugir.
Măsuri Apa CTTA: program special de furnizare a apei în unele localități
Apa CTTA SA, în acord cu primăriile, a stabilit încă de la începutul verii un program special de furnizare a apei în unele localități din județ. Acesta este actualizat periodic, în funcție de condițiile din teritoriu. Obiectivul este refacerea rezervei de apă din rezervoarele de înmagazinare, în contextul secetei și al consumului ridicat de apă în alte scopuri, în special în agricultură.
Pentru data de 6 august, programul temporar este următorul:
Se furnizează apă potabilă între orele 6.00-10.00 și 18.00-22.00 în localitățile:
- Craiva, Cricău, Tibru
- Ighiu, Ighiel, Țelna, Bucerdea Vinoasă
- Berghin, Straja, Ghirbom, Henig
- Ohaba, Secășel Colibi
Se furnizează apă potabilă între orele 6.00-10.00 și 18.00-21.00 în localitățile Gârbova și Reciu
Se furnizează apă potabilă între orele 4.00-22.00 la Câlnic.
Criză de apă în Apuseni
Potrivit Apa CTTA SA, sursa de apă potabilă care deservește consumatorii din comuna Gârda de Sus, satele Ocoale, Ghețari, Mununa, Hănășești, Dealu Frumos, Gârda Seacă nu mai poate asigura furnizarea apei potabile în localitățile sus menționate. Aceasta se va face în funcție de cantitățile de apă acumulate.
Chiar și în timpul programului de furnizare, în zonele înalte, se pot înregistra probleme de presiune scăzută sau chiar lipsa apei potabile, în funcție de nivelul de consum din fiecare localitate în parte, transmite compania.
La reluarea furnizării apei potabile este posibil să existe depășiru ale nivelului de turbiditate, caz în care consumatorilor le este recomandat să folosească apa numai în scop menajer.
La solicitarea primăriilor, pot fi amplasate rezervoare mobile de apă potabilă în localitățile afectate.
Apel pentru utilizarea responsabilă a apei din rețea
Apa CTTA a făcut apel către cetățeni, având în vedere perioada de secetă și temperaturile ridicate, să utilizeze în mod responsabil și exclusiv pentru necesitățile casnice apa potabilă distribuită prin rețeaua publică.
”Consumul ridicat din această perioadă pune o presiune semnificativă asupra sistemului de alimentare cu apă și conduce la epuizarea rapidă a rezervelor din rezervoarele de înmagazinare. Deși instalațiile funcționează la capacitate maximă, în unele localități pot apărea scăderi de presiune sau întreruperi temporare ale alimentării cu apă.
Pentru a asigura continuitatea serviciului pentru toți consumatorii, vă rugăm să evitați utilizarea apei potabile pentru:
- udarea grădinilor, gazonului și a spațiilor verzi
- irigații și activități agricole
- umplerea piscinelor
- spălarea autovehiculelor, curților, aleilor și a altor suprafețe.
Pentru aceste activități, vă recomandăm utilizarea apei din surse alternative (puțuri, fântâni sau foraje proprii).
Apa potabilă este o resursă limitată și esențială pentru viață. Folosirea responsabilă a acesteia contribuie la asigurarea alimentării cu apă pentru întreaga comunitate”, a transmis Apa CTTA.
În actualizare
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit





Comentarii (0)