Ce nu e bine să faci de Înălțarea Domnului, pe 21 mai: Tradiții și superstiții respectate în această zi
Ce nu e bine să faci de Înălțarea Domnului. Sărbătorită pe 21 mai în 2026, la 40 de zile după Paște, această zi este legată de numeroase tradiții și obiceiuri populare.
Credincioșii sunt sfătuiți să evite anumite activități considerate nepotrivite pentru o zi de mare sărbătoare, despre care se spune că pot aduce ghinion sau necazuri.
În 2026, data de 21 mai are mai multe semnificații pentru români, deoarece marchează și Ziua Eroilor, cât și praznicul Sfinților Constantin și Elena.
Ce nu e bine să faci în 21 mai
Potrivit tradiției populare, în această zi credincioșii evită treburile grele, atât în gospodărie, cât și la câmp.
Nu se spală, nu se coase, nu se face curățenie și nu se muncește, deoarece ziua este considerată una dedicată rugăciunii și liniștii, iar treburile grele sunt asociate cu ghinionul.
De asemenea, se spune că nu este bine să te cerți, să înjuri sau să ai gânduri rele. Tradiția recomandă ca ziua să fie petrecută în pace, cu respect față de semnificația sărbătorii.
O altă superstiție spune că, de Înălțarea Domnului, nu este bine să dai lucruri cu împrumut, mai ales sare, bani sau obiecte din casă.
În popor, se crede că astfel îți poți alunga norocul și belșugul din gospodărie. În unele zone, oamenii nu dau nici sare sau foc din casă, de teamă să nu atragă pagubă ori certuri în familie.
Totodată, după Ispas nu se mai seamănă, pentru că se spune că plantele puse după această zi nu vor mai rodi.
Tradiții și superstiții
În Ardeal, sărbătoarea este cunoscută și ca Ispas sau Paștele Cailor. În unele sate, oamenii merg la biserică, îi pomenesc pe cei morți și împart bucate de pomană.
Tot de această zi sunt legate obiceiuri privind plantele considerate protectoare, precum leușteanul sau frunzele de nuc, care erau puse la porți, ferestre ori în case pentru a feri gospodăria de rele.
În Banat și în Țara Hațegului, în unele sate se organizează nedei, sărbători la care participă oamenii din comunitate, rudele plecate în alte localități și prietenii, potrivit crestinortodox.ro.
Evenimentul este un prilej de întâlnire și bucurie, fiind cunoscut în unele locuri și sub numele de "rugă".
După slujba de la biserică, în anumite zone are loc o procesiune pe câmp, unde sunt sfințite recoltele. În unele sate, oamenii ocolesc localitatea și lanurile, apoi merg și spre pădurile din apropiere.
Tot de Înălțare, bisericile și casele sunt împodobite cu flori și spice verzi de grâu, existând credința că în această zi sunt binecuvântate holdele și fânul.
În ajunul sărbătorii, după cum se procedează de fiecare sărbătoare, gospodinele pregătesc mâncare și fac curățenie.
Totodată, se pregătesc bucate care sunt date de pomană pentru sufletele celor morți, potrivit credinței populare că acestea au nevoie de hrană simbolică înainte de a se înălța la cer.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)