Eveniment
Ce pățești dacă refuzi recoltarea de probe biologice după ce te-ai urcat băut la volan. Tânăr reținut de polițiștii din Alba
Un tânăr de 31 de ani a fost reținut de polițiștii din Alba, pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere
Polițiștii din Sâncel au reținut joi, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În noaptea de 14/15 august 2024, polițiștii au oprit, pentru control, pe DC 29 Veseuș, pe raza localității Jidvei, un autoturism condus de un bărbat de 31 de ani, din localitatea Adămuș, județul Mureș.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat recoltarea de mostre biologice.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
În cursul zilei de azi, 15 august 2024, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, în vederea dispunerii măsurilor legale.
Foto: Arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News