Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ce pățești dacă umbli la indicatoarele rutiere: Un bărbat din Alba a întors unul și s-a ales cu un dosar penal

Publicat

Mutarea, sau chiar întoarcerea unui indicator rutier, este considerată o faptă penală, și poate aduce un dosar penal și chiar o condamnare în instanță. 

Este vorba despre infracțiunea de ”împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice”. 

Potrivit legiuitorilor, instalarea de mijloace de semnalizare rutieră sau modificarea poziţiilor acestora, fără autorizaţie eliberată de autorităţile competente, de natură să inducă în eroare participanţii la trafic ori să îngreuneze circulaţia pe drumul public se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Un bărbat din Sebeș care a întors un semn de limitare de viteză s-a ales cu un dosar penal și a fost cercetat de polițiști.

Însă după mai multe luni, anchetatorii au considerat că fapta acestuia nu este una gravă și au cerut ca dosarul să fie închis.

Drept urmare, dosarul a ajuns în fața magistraților Judecătoriei Sebeș. În data de 11 octombrie 2023, magistrații au dat o decizie în dosar.

Fapta s-a petrecut în data de 29 martie 2023, în jurul orei 11.00, au notat magistrații.

Potrivit motivării din instanță, în timp ce circula ”pe DJ 106 K din direcția Sebeș înspre Daia Română. În momentul în care a ajuns la intrarea în localitatea Daia Română, în apropierea stației de carburant Petro Jean, suspectul a oprit autoturismul, a coborât de la volan și a modificat poziția indicatorului de semnalizare rutieră (limitare de viteză 30 km/h) poziționat la intrarea în localitate, întorcând afișajul spre sensul opus, respectiv direcția Daia Română-Sebeș”, se arată în documentul citat.

După ce au analizat cazul, judecătorii au considerat că dosarul poate fi închis deoarece fapta este una minora și ar costa și prea mult o continuare a procesului.

Drept urmare au admis solicitarea procurorilor și au confirmat renunțarea la urmărirea penală.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Cityman

    vineri, 13.10.2023 at 10:14

    dar de indicatoarele din oras montate la nivelul capului nu zice nimeni nimic?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement