Un tânăr din Alba care în urmă cu mai bine de un an s-a urcat la volanul unei mașini, deși nu avea 18 ani și automat nici permis de conducere, și-a aflat marți, 21 ianuarie 2025 sentința. 

Publicitate

Este vorba despre un proces care s-a desfășurat în primă instanță, la Judecătoria Blaj. Tânăul în cauză a ajuns în fața instanței pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 

Fapta pentru care tânărul a fost judecat a fost comisă de acesta în data de 26 noiembrie 2023. Atunci în jurul orei 19.45 tânărul s-a urcat la volanul mașinii sale, iar în autmobil se mai aflau două persoane.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Acesta, potrivit motivării instanței a condus autoturismul pe o distanță de aproximativ un kilometru, până când a fost tras pe dreapta de polițiști.

Potrivit magistraților care au judecat cazul, ”istanța apreciază că fapta comisă de către inculpat are o gravitate medie, rezultată prin modalitatea concretă de comitere, inculpatul înţelegând să conducă autoturismul, pe drumurile publice, pe o distanţă de aproximativ 1 km pe raza municipiului Blaj (de la locuința sa situată pe str. Eroilor până pe str. Merilor), deşi era minor şi nu avea cunoştinţele necesare pentru a conduce un autoturism”, au notat aceștia.

Publicitate

Pedeapsa primită

Drept urmare pentru că fapta nu a fost una foarte gravă, magistrații instanței au optat pentru o pedeapsă blândă.

Acesta a fost condamnat în data de 21 ianuarie 2025 la măsura educativă a supravegherii pe o durată de 3 (trei) luni. Decizia Judecătoriei blaj nu este definitivă și poate fi atacată în apel.