Actualitate
Ce puteri vindecătoare are lumânarea de la Înviere. Care este cel mai potrivit moment să o aprinzi
În noaptea de Înviere, fiecare tânăr sau bătrân vine la biserică ca să ia parte la slujba de Înviere și să ia lumina.
Fiecare credincios poartă în mână o lumânare pe care o va aprinde din lumina adusă de preot de pe masa Sfântului Altar. Această lumină se va ține aprinsă în tot timpul săvârșirii Sfintei Învieri.
Această lumânare este simbolul Învierii, al biruinței vietii asupra morții și a luminii lui Hristos asupra întunericului păcatului.
După Înviere, fiecare om se întoarce cu lumina, numită în cele mai multe părți lumina Învierii, aprinsă acasă. După ce pășesc peste prag, se închină, iar apoi sting lumânarea în grindă, afumând-o pe aceasta în semnul crucii. După numărul acestor cruci se socotește numărul anilor de când e casa sau câți ani s-a trăit în ea.
Lumânarea e păstrată cu cea mai mare sfințenie tot anul pentru a o avea la îndemână si a o putea aprinde la întâmplări primejdioase, potrivit creștinortodox.ro. În unele zone, cu lumina Învierii se afumă vitele.
În Banat, există datina să se folosească lumina aceasta și de către fetele cele mari pentru a fi bine văzute când se duc la jocuri. Când rostește preotul întâia oară cuvintele “Hristos a Înviat!”, fetele bătrâne care asistă la Înviere șoptesc: “Eu să joc înainte, pentru a mă mărita.” Tot atunci, vânătorii zic: “Vânat prind”, iar pescarii: “Pește prind”, în credința populară existând tradiția că, rostind cuvintele, vor avea în decursul anului spor la vânat și la pescuit.
sursa: creștinortodox.ro, realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News