Aiud
Ce rol au avut meteorologii într-un dosar de evadare din arest la domiciliu, la Ocna Mureș. Cum s-a apărat inculpatul
Într-un dosar de evadare care a fost judecat la Judecătoria Aiud în data de 25 iulie au depus o expertiză angajații Administrației Naționale de Meteorologie.
Meteorologii au trebuit să arate ce temperatură a fost la data de 11 martie 2022. Apărarea inculpatului se baza pe faptul că a fost atât de frig în locuința la care era arestat la domiciliu încât a trebuit să plece de acolo pentru a nu muri de frig.
Judecătorii au avut nevoie să afle ce temperatură a fost în seara evadării din arest la domiciliu și dacă motivele inculpatului au fost întemeiate.
Mai exact, bărbatul era în arest la domiciliu, iar într-o noapte a plecat de la locuința în care era arestat și a fost prins de polițiști, chiar în fața secției de poliție a orașului Ocna Mureș.
Bărbatul a susținut că a plecat din locuință ”pentru motive întemeiate – frigul de afară, distrugerile provocate de persoane necunoscute imobilului în care executa măsura, lipsa oricărei surse de căldură în respectivul imobil/pentru a se salva de la un pericol iminent (decesul prin hipotermie)”, se arată în motivarea instanței.
În timpul procesului societățile de distibuție de gaz și curent au precizat că locația este racordată la ambele resurse. De asemenea bărbatul a mai recunoscut că în locuință are un convector pe gaz şi un calorifer electric.
De asemenea acesta mai are și o altă locuință la care putea executa arestul la domiciliu, dar nu a dorit.
Legat de frigul pe care acesta l-a înaintat ca motiv de a pleca din arest, în urma expertizei meteorologilor s-a stabilit ” în noaptea de 10/11.03.2022 temperatura înregistrată la ora 06:00 a fost de -8 grade Celsius.
Ca atare, în noaptea dinaintea prezentării inculpatului în faţa judecătorului de cameră preliminară pentru verificarea măsurii preventive a fost cu mult mai frig decât la momentul la care inculpatul a părăsit domiciliul – 11.03.2022 orele 23:00 când temperatura era de -3,1 grade Celisus şi, cu toate acestea, inculpatul a arătat judecătorului că doreşte să continue să locuiască în imobilul situat în Ocna Mureș.
De asemenea, inculpatul a arătat că avea posibilitatea de a locui la adresa consemnată în actul de identitate unde condiţiile de locuit sunt bune, însă a preferat să locuiască la curte.
Nu în ultimul rând, procedând la ascultarea convorbirii dintre inculpat şi operatorul 112, instanţa constată că inculpatul a fost întrebat în mod expres dacă este necesară trimiterea ambulanţei, iar acesta, cu toate că ulterior a afirmat că frigul din locuinţă era în măsură să îi pună în pericol viaţa, a răspuns negativ. ”, se arată în motivarea instanței.
Drept urmare, magistrații nu au reținut apărarea bărbatului și l-au condamnat pe acesta la pedeapsa de un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de evadare.
Momentan decizia nu a fost definitivă și poate fi atacată în apel.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News