Obiceiurile de dimineață pot avea un impact important asupra sănătății creierului. Deși riscul de demență depinde și de vârstă, genetică sau istoricul familial, specialiștii spun că unele gesturi simple, făcute înainte de ora 10:00, pot susține memoria, somnul, concentrarea și circulația sângelui pe termen lung.

Publicitate

Astfel, specialiștii recomandă câteva obiceiuri simple de dimineață, care pot fi integrate ușor în rutina zilnică și pot susține sănătatea creierului în timp, notează eatingwell.com.

Vezi și Cum poate contribui consumul de cafea sau ceai zilnic la sănătatea creierului

Expune-te la lumina dimineții după trezire

Lumina naturală de dimineață ajută la reglarea ritmului circadian, adică "ceasul intern" al organismului, care controlează somnul și starea de alertă.

Specialiștii spun că acest obicei poate susține calitatea somnului, concentrarea și sănătatea creierului pe termen lung.

Publicitate

Pe scurt, lumina dimineții îi transmite creierului că ziua a început, ajutând corpul să fie mai activ pe parcursul zilei și să se pregătească mai ușor pentru somn seara.

Neurologul Jon Stewart Hao Dy recomandă 10-20 de minute petrecute afară la scurt timp după trezire, chiar și fără exerciții fizice.

Poți bea cafeaua afară, ieși la o scurtă plimbare sau sta câteva minute în lumină naturală.

Bea un pahar cu apă

După mai multe ore fără lichide, organismul se poate trezi ușor deshidratat. De aceea, un pahar cu apă băut dimineața este un obicei simplu, dar util.

Publicitate

Specialiștii spun că hidratarea susține concentrarea, memoria și circulația sângelui. În plus, cercetările recente au asociat consumul redus de lichide cu modificări cerebrale legate de boala Alzheimer.

Pentru a transforma acest gest într-o rutină, poți ține un pahar cu apă lângă pat sau îl poți lega de un obicei deja existent, cum ar fi pregătirea micului dejun

Fă puțină mișcare și evită expunerea la ecrane

Dacă îți începi ziua stând mult timp jos, în casă, la telefon sau la calculator, este bine să introduci câteva pauze de mișcare.

Nu este nevoie de un antrenament complet, ci doar de câteva minute de activitate.

Publicitate

Mișcarea făcută dimineața poate susține circulația sângelui, energia, atenția și sănătatea creierului în timp.

Potrivit datelor unui studiu publicat în revista Nature Cities, mersul pe jos protejează împotriva demenței, inclusiv actul aparent banal de a traversa o stradă aglomerată. Citește mai multe AICI.

Specialiștii recomandă evitarea perioadelor lungi de inactivitate și a expunerii la ecrane imediat după trezire.

Poate fi vorba despre o plimbare scurtă, câteva exerciții de stretching sau treburi simple prin casă înainte să te așezi la lucru.

Planifică trei obiective plăcute

De asemenea, un alt obicei recomandat este să îți începi ziua alegând trei lucruri pe care le aștepți cu plăcere.

Publicitate

Pot fi activități simple, precum o plimbare, o discuție cu cineva apropiat, o masă sănătoasă sau câteva minute petrecute la soare.

Specialiștii spun că emoțiile pozitive, socializarea și sentimentul de scop pot susține sănătatea creierului pe termen lung.

În plus, planificarea antrenează memoria, atenția și capacitatea de organizare.

Poți nota cele trei lucruri într-un carnețel sau în telefon, iar la finalul zilei le poți bifa. Acest gest simplu îți poate da sentimentul că ai fost mai organizat și mai productiv.

Totodată, pe lângă activitățile introduse în rutina de dimineață, specialiștii recomandă o alimentație echilibrată, somn de calitate, mișcare regulată și menținerea activităților sociale și mentale.

Publicitate

Astfel, cititul, hobby-urile, învățarea unor lucruri noi și timpul petrecut cu alte persoane pot contribui la menținerea sănătății cognitive.