Eveniment
Ce se întâmplă cu deşeurile din Alba, după ce rampa de la Cristian nu mai primește gunoi din alte zone. Precizări de la primării

„Studiem și evaluăm toate posibilitățile pentru ca această perioadă intermediară, până la finalizarea rampei ce face parte din proiectul implementat de CJ Alba, să fie cât mai puțin costisitoare pentru beneficiarii direcți ai serviciului de salubritate. Evaluăm matematic tot ce ar putea duce la costuri cât mai puține pentru a nu crește tarifele de colectare”, a spus purtătorul de cuvânt al Primăriei Alba Iulia, Mihai Coșer.
Acesta a mai spus că rezilierea contractului nu va schimba graficul de colectare la nivelul municipiului.
Pentru a găsi o soluție cât mai rapidă, primarul Mircea Hava s-a deplasat la Cluj-Napoca pentru a vedea dacă se pot depozita acolo deșeurile.
Primăriile Aiud şi Cugir au fost informate, la rândul lor, de firmele de salubrizare, despre aceeaşi situaţie. Potrivit acestora, cel puţin luni, gunoiul se colectează, urmând să fie găsite soluţii în zilele următoare. La fel este situaţia şi la Alba Iulia.
Lucia Pera, reprezentantul firmei „Polaris M Holding”, firma de salubritate care operează în Alba Iulia a declarat pentru Alba24 că se încearcă găsirea unor soluţii şi că, deocamdată, în următoarele trei zile, deşeurile vor fi colectate, atât timp cât nu este depăşită capacitatea temporară de depozitare locală.

La Cugir, firma G&E Invest 2003 SRL a fost informată vineri după-amiaza, după ora 16.00, despre situaţia de la Cristian. Potrivit adresei primite, în urma unui act de control încheiat vineri, 23 octombrie de Comisariatul Judeţean de Mediu Sibiu, s-a dispus „interzicerea eliminării prin depozitare finală a deşeurilor primite din alte judeţe”, cu termen de realizare 23 octombrie.
Deci, practic, de sâmbătă, 24 octombrie, operatorii nu au mai putut duce deşeurile la Cristian. În plus, firma susţine că are capacitate de depozitare, însă problema ar fi că autorizarea integrată de mediu a fost dată doar pentru deşeuri din judeţul Sibiu.
Atât operatorii de salubritate, cât şi primăriile din judeţul Alba, care au concesionat serviciile de colectare şi transport al deşeurilor, au fost luate prin surprindere de această situaţie, în condiţiile în care majoritatea au mărit tarifele după ce firma ce administrează rampa din judeţul Sibiu SC Trancon SRL Brăila a crescut taxa de depozitare, de la 50 lei pe tonă fără TVA la 60,79 lei/tonă fără TVA.
Prin urmare, cetăţenii din Alba Iulia plătesc, de la 1 octombrie, 5,97 lei pe gunoiul colectat (anterior, tariful era de 5,95 lei, şi acesta majorat în medie, cu 47%, după 16 iulie).
Vezi şi S-au mărit iar TARIFELE pentru colectarea gunoiului la Alba Iulia. Cât plătesc locuitorii pentru salubrizare
Reamintim că fosta rampă de gunoi de la Alba Iulia, din zona Pârâul Iovului a fost închisă în vară, pentru că era neconformă, iar depozitul nou, ecologic, de la Galda de Jos, proiect implementat de CJ Alba, cu fonduri europene, nu este finalizat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News