Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ce se pregăteşte la graniţa cu ALBA: UDMR a prezentat oficial proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc

Publicat

kelemen_hunorDrumurile, autostrăzile, căile ferate şi apeductele de interes exclusiv regional trec în domeniul public al regiunii şi jumătate din profitul Loteriei Române pe teritoriul celor trei judeţe – Mureş, Covasna şi Harghita – vizate pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, la bugetul regional. Sunt câteva exemple din proiectul de autonomie prezentat joi, oficial de liderul UDMR, Kelemen Hunor şi pus în dezbatere publică.

Proiectul mai prevede ca regiunea să fie condusă de un Consiliu regional şi unul executiv cu preşedinte care să participe la şedinţele Guvernului României la care sunt tratate probleme care privesc regiunea.

Potrivit proiectului UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc prezentat de Kelemen Hunor joi, într-o conferinţă de presă la Cluj, regiunea formată din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş ar trebui să se constituie „ca o regiune autonomă având personalitate juridică în cadrul statului unitar şi indivizibil România, pe baza principiilor autonomiei locale garantate de Constituţie şi prezentului statut”

„În cadrul Regiunii, egalitatea în faţa legii a tuturor cetăţenilor, indiferent de apartenenţa lor lingvistică sau etnică, precum şi respectarea particularităţilor etnice şi culturale este garantată. (…) Fără a prejudicia dispoziţiile privind drapelul României şi stema ţării, regiunea, precum şi judeţele componente au steagurile şi stemele proprii aprobate de consiliul regional, respectiv consiliile judeţene”, se arată în document.

În proiect se menţionează că avizul judeţului „este obligatoriu pentru concesionarea comunicaţiilor şi a transportului prin liniile care traversează teritoriul judeţului respectiv”, fiind obligatoriu şi pentru „lucrările de amenajare a apelor curgătoare şi necurgătoare”.

„Organele regiunii sunt: consiliul regional şi executivul regional. Consiliul regional este compus din 77 de membri aleşi prin vot universal şi direct pe teritoriul Ţinutului Secuiesc. Alegerile se vor desfăşura separat pentru reprezentanţii fiecărei comunităţi naţionale, componenţa consiliului trebuind să corespundă proporţiei acestora pe baza ultimului recensământ. Consiliul regional exercită competenţele normative atribuite regiunii, precum şi alte atribuţii care îi sunt conferite prin Constituţie, prezentul statut şi lege”, se mai arată în proiect.

Documentul subliniază că activitatea Consiliului regional se desfăşoară în două sesiuni, el având sediul în municipiul Odorheiu Secuiesc, şi că noul consiliu se reuneşte în 20 de zile de la data alegerii acestuia, la convocarea preşedintelui în exerciţiu al regiunii.

„Consiliul regional îşi alege preşedintele şi cei trei vicepreşedinţi. Cel puţin unul dintre vicepreşedinţii aleşi trebuie să aparţină altei comunităţi decât cea a preşedintelui. În cazul demisiei, decesului sau pierderii mandatului, în locul preşedintelui sau al vicepreşedinţilor se organizează alegeri pentru perioada rămasă”, se arată în proiectul UDMR.

Documentul prezentat de Kelemen Hunor menţionează că Executivul regional îşi are sediul în municipiul Sfântu Gheorghe şi este compus din preşedintele regiunii, care prezidează Executivul, şi dintr-un număr de vicepreşedinţi conform deciziei Consiliului regional.

„Preşedintele, vicepreşedinţii sunt aleşi de Consiliul regional dintre membrii săi, cu un scrutin secret şi majoritate absolută. Compunerea Executivului regional trebuie să fie conformă cu proporţia comunităţilor naţionale reprezentate în Consiliul regional. Preşedintele alege unul dintre vicepreşedinţi care îl înlocuieşte în caz de urgenţă sau de împiedicare de exercitare a atribuţiilor sale. Preşedintele regiunii este preşedintele Executivului regional şi reprezintă regiunea. El participă la şedinţele Guvernului României la care sunt tratate probleme ce privesc regiunea şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de nivel regional din Ţinutul Secuiesc”, se precizează în proiect.

De asemenea, proiectul de autonomie a Ţinutului Secuiesc prevede că Executivul regional trebuie să fie consultat „despre instituirea şi reglementarea serviciilor naţionale de comunicaţii şi transport în care este interesat direct”.

În proiectul UDMR, consiliile judeţene nu se desfiinţează şi se arată că autoritatea administraţiei publice locale constituită la nivel judeţean este Consiliul Judeţean, „compus din consilierii judeţeni aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat în condiţiile legii, precum şi din preşedintele Consiliului Judeţean ales prin vot direct”.

„Atribuţiile Consiliului Judeţean sunt cele prevăzute în art. 91 al Legii nr. 215/2001, precum şi cele prevăzute în prezentul Statut sau alte legi. Cu respectarea prevederilor constituţionale şi a principiilor de bază ale sistemului juridic din România, Consiliul Judeţean poate adopta cu majoritatea membrilor săi decizii în legătură cu forma şi structura de administrare a judeţului, raporturile dintre organele judeţene, modul de demitere a conducerii executive, cazurile de neeligibilitate şi incompatibilitate în domeniile sus menţionate, dreptul de iniţiativă a populaţiei la organizarea de referendum judeţean”, se mai arată în proiect.

Totodată, proiectul menţionează că în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean este ales câte un reprezentant al comunităţilor română şi maghiară şi că preşedintele Consiliului Judeţean reprezintă judeţul.

Prin prezentarea oficială, proiectul este lansat în dezbatere publică.

Proiectul UDMR de autonomie a Ţinutului Secuiesc, prezentat oficial joi, prevede că drumurile, autostrăzile, căile ferate şi apeductele de interes exclusiv regional, care sunt determinate prin normele de aplicare a statutului Ţinutului Secuiesc, „constituie patrimoniul inalienabil al regiunii”.

La capitolul privind domeniul public şi patrimoniul regiunii şi al judeţelor se menţionează că pădurile proprietate de stat din regiune, minele, cu excepţia celor de interes naţional, „constituie patrimoniul inalienabil al regiunii’.

„Drumurile, autostrăzile, căile ferate şi apeductele de interes exclusiv regional care sunt determinate prin normele de aplicare a prezentului statut fac parte din domeniul public al regiunii. Pădurile proprietate de stat din regiune, minele, cu excepţia celor de interes naţional, carierele de piatră şi exploataţii de turbă, de apă minerală a căror folosinţă este retrasă proprietarului de fond, edificiile destinate funcţionării unor servicii publice regionale, precum şi mobilierul şi alte bunuri ale acestora constituie patrimoniul inalienabil al regiunii”, se arată în proiect.

La capitolul Finanţejumătate din profitul net al Loteriei Române realizat pe teritoriul regiunii să se constituie ca venit al bugetului regiunii.

Potrivit proiectului UDMR privind autonomia Ţinutului Secuiesc, prezentat, joi, de preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, la bugetul regiunii se constituie venit şi 60 la sută din taxa pe jocuri de noroc colectate la nivel de regiune.

„Se fac venit al bugetului regiunii următoarele: 50 la sută din impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal colectat în urma transferului proprietăţilor de pe raza regiunii, 20 la sută din taxa pe valoarea adăugată colectată de la firmele din regiune, după efectuarea restituirilor către acestea, 12 la sută din impozitul pe venit încasat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din raza regiunii, 50 la sută din profitul net realizat de Loteria Română pe teritoriul regiunii şi 60 la sută din taxa pe jocuri de noroc colectate la nivel de regiune”, se arată în documentul citat.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement