Eveniment
Ce spun Daniel Breaz și Mircea Hava despre speculațiile privind intrarea senatorului în PNL, pentru un loc eligibil în Parlament
Senatorul Daniel Breaz, fost ministru al Culturii, care şi-a anunţat vineri demisia din Partidul Social Democrat, în care a activat peste două decenii, afirmă că îşi va continua activitatea ca independent, negând că ar fi interesat să candideze la viitoarele alegeri parlamentare pe listele Partidului Naţional Liberal.
De cealaltă parte, președintele PNL Alba, Mircea Hava, a spus că nu există nici o ofertă pentru Senat, pentru Camera Deputaţilor din partea liberalilor, pentru Breaz.
Totodată însă a mai spus că nu poate să dea asigurări că Breaz nu se va regăsi, totuşi, pe listele PNL la viitoarele alegeri.
În interiorul organizației liberale este însă fierbere mare la gândul că un fost social-democrat ar putea lua un loc eligibil de parlamentar. Asta în condițiile în care, cel mai probabil, fiecare dintre cei 5 parlamentari liberali de Alba (patru deputați și un senator), ba chiar și unii primari de orașe, doresc același lucru, un loc eligibil.
Ce spune Breaz
„A fost o mişcare (demisia – n.r.) pe care am făcut-o din cauza faptului că, atunci când am tras diverse semnale de alarmă în PSD, nu am fost luat în considerare. (…) Îmi continui activitatea independent. Voi face politică pentru cetăţeni şi merg mai departe”, a declarat presei Daniel Breaz vineri după-amiaza, la un eveniment organizat în comuna sa natală, Mihalţ, la care au fost prezenţi, de asemenea, şi liderii judeţeni ai PNL, precum şi ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
El s-a arătat nemulţumit că, în ultimii ani, PSD a ajuns „aproape să nu mai conteze” la nivelul judeţului Alba, precum şi de momentul în care a fost anunţată moţiunea de cenzură.
- „Să depui o moţiune de cenzură în ianuarie, să dai jos un guvern după trei săptămâni, să vii să pui tot aceeaşi oameni, acelaşi guvern, să vii din nou, acum, să depui o moţiune de cenzură, nu are nicio logică. Cu trei luni înaintea alegerilor generale, adică se fac nişte lucruri total fără cap. Am o altă construcţie”, a susţinut senatorul.
Întrebat de jurnalişti dacă va candida la viitoarele alegeri parlamentare pe lista PNL, Breaz a răspuns că vrea coerenţă.
„Haideţi să lăsăm bursa zvonurilor. V-am spus: a fost o decizie pe care am luat-o după 21 de ani de membru al PSD, motivele le-am explicat foarte clar. Vreau coerenţă”, a mai spus senatorul.
La întrebarea insistentă dacă totuşi îşi mai doreşte un mandat de parlamentar, Daniel Breaz a menţionat că nu poate să spună în momentul de faţă ce mai doreşte.
„Îmi doresc din poziţia de rector (al Universităţii 1 Decembrie 1919 Alba Iulia – n.r.) ca admiterea de toamnă să fie foarte bună pentru universitate, universitatea să se dezvolte, să avem cât mai mulţi studenţi la Alba Iulia”, a conchis acesta.
Ce spune Hava
În ceea ce îl priveşte pe liderul liberalilor din Alba, europarlamentarul Mircea Hava, prezent, de asemenea, la evenimentul desfăşurat în Mihalţ, acesta a susţinut că PNL nu are nicio ofertă pentru Breaz.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Unul
sâmbătă, 22.08.2020 at 12:28
Daaaaaa. Mare veste mare. Cum știe toată lumea, nu se poate, mă-nțelegi, fără coledzi. Așa că după ce augustul și savantul șezut de mare rector s-a obișnuit cu fala științifică a urbei, județului și planetei, trebuia să-și afle odihna tot pe ceva moale. Așa că trebuie schimbat macazul că nu se mai poate soro. Să fie primit. Nu uitați să trageți apa la sfârșit.