Connect with us
Advertisement

Eveniment

Ce țări din Europa impun pașaport de vaccinare pentru cei care vor să meargă la restaurante, cluburi, piscine sau muzee

Publicat

În statele europene care se confruntă cu al patrulea val al pandemiei de COVID-19, accelerat de tulpina “Delta”, mult mai contagioasă, certificatul de vaccinare a devenit o nouă realitate.

Tot mai multe țări, precum Franța, Italia, Grecia sau Austria, impun ca accesul la teatre, muzee, restaurante, cinematografe sau concerte să fie garantat doar după prezentarea permisului de sănătate care atestă că o persoană a fost vaccinată împotriva SARS-CoV-2, a trecut prin boală și a căpătat anticorpi sau a realizat un test PCR cu rezultat negativ.

În condițiile în care rata de infectare la nivel european a crescut și cu 200% în unele state europene, guvernele încearcă să țină sub control situația pandemică și creșterea numărului de infectări cu SARS-CoV-2, prin introducerea așa-numitului „permis sanitar”, „pașaport covid”, „permis de acces” ori „permis anti-covid”.

Fiecare țară îl numește în mod diferit, însă scopul este același: acela de a garanta siguranța persoanelor vaccinate și de a impulsiona persoanele care nu sunt vaccinate să facă acest lucru.

Franța

Franța, unul dintre cele mai afectate state europene de noul val pandemic, a impus noi restricții pentru persoanele care nu dețin un certificat de vaccinare.

După ce a sesizat o creștere cu 193% a gradului de îmbolnăvire în rândul francezilor, în decurs de doar o săptămână, guvernul de la Paris a decis să impună obligativitatea permisului sanitar care atestă că o persoană este imunizată împotriva COVID-19 pentru accesul în cinematografe, muzee sau teatre.

De asemenea, începând cu 1 august, permisul sanitar va fi necesar și pentru a putea să urci într-un avion sau tren pentru a călători pe teritoriul francez.

Totodată, Adunarea Naţională franceză a adoptat vineri un nou proiect de lege anti-Covid, care prevede o controversată extindere a  „paşaportului sanitar” şi obligaţia vaccinării îngrijitorilor, după o noapte de dezbateri, transmite Agerpres.

Proiectul este intens contestat de partidele de opoziție, nu atât în ce priveşte obligativitatea vaccinării îngrijitorilor, pompierilor sau a asistenţilor persoanelor în vârstă, cât în ce priveşte extinderea necesităţii de a prezenta un  „paşaport sanitar”, atestând vaccinarea completă ori un test recent, şi la intrarea în cafenele sau restaurante. Din 21 iulie, acesta este cerut deja în sălile de spectacol, sport sau divertisment cu peste 50 de persoane.

Grecia

În urma unei noi creşteri a numărului de infectări cu SARS-CoV-2, cauzată de varianta “Delta” a coronavirusului, Grecia a impus săptămâna trecută ca lucrătorii nevaccinaţi din restaurante şi turism de pe unele insule turistice principale ale țării să se testeze de două ori pe săptămână, într-un efort de a salva sezonul de vară.

De asemenea, în Grecia, zonele la interior sunt declarate zone non-covid, unde le este permis accesul doar acelor persoanele care dețin un certificat sanitar COVID-19 care demonstrează că au trecut prin boală sau care au fost imunizați.

Un detaliu important constă în faptul că minorii din Grecia pot intra în restaurante doar dacă prezintă un test rapid anti-covid făcut în ziua respectivă.

Italia

În Italia, din 6 august se va introduce măsura obligativității permisului sanitar pentru ca cetățenii să aibă acces la piscine, săli de sport, cinematografe, teatre și de asemenea, pentru a participa la concerte, târguri sau congrese, evenimente la care participă numeroase persoane şi care sunt posibile surse de contaminare.

Italienii care vor să participe la aceste activități vor trebuie să demonstreze că au fost vaccinati, au trecut prin boala covid-19 sau că au făcut un test PRC cu rezultat negativ.

Austria

Austria este un alt stat european care introduce obligativitatea certificatului de vaccinare pentru a permite locuitorilor să aibă acces la activitățile de divertisment sau de recreere.

Din 22 iulie, cetățenii care vor să meargă la piscină, la sălile de sport, la muzee, la cinematografe sau la teatre și, de asemenea, cei care vor să participe la concerte sau la evenimente cu un număr destul de mare de oameni sunt obligate să dețină permisul sanitar care atestă că sunt imunizați împotriva COVID-19.

Marea Britanie

În Marea Britanie, permisul sanitar care atestă imunizarea împotriva COVID-19 va fi obligatoriu pentru toate persoanele care vor să participe la evenimentele culturale sau vor să se distreze în cluburi. Măsura se va aplica din toamnă, pentru a da răgaz persoanelor adulte să se vaccineze.

Din 19 iulie, sectorul ospitalității și sectorul cultural din Marea Britanie au primit undă verde pentru o redeschidere completă, în ciuda faptului că rata de infectare a ajuns la cel mai înalt nivel din luna ianuarie și până în prezent.

Premierul Boris Johnson le-a recomandat cetățenilor britanici și turiștilor să acționeze în continuare cu grijă și precauție, argumentând că s-a ajuns la această măsură pentru că cea mai mare parte a populației adulte din Marea Britanie este acum vaccinată complet. Însă, în ciuda ratei mari de vaccinare, doar Anglia va relaxa aceste măsuri. Autoritățile regionale din Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord au preferat să prelungească măsurile de prevenție.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement