Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Ce trebuie să știe șoferii când ies din țară cu mașina proprie sau a altcuiva. Recomandări pentru trecerea frontierei în perioada concediilor

Publicat

politia frontieraCetățenii români care pleacă în vacanță cu mașina proprie trebuie să aibă la ei, în original, nu doar actul de identitate și permisul de conducere, ci și o serie de acte ale mașinii. Potrivit precizărilor oferite de Poliția de Frontieră, dacă mașina e pe numele altcuiva, nu e necesară o procură din partea proprietarului – cel puțin nu atunci când se călătorește în spațiul statelor membre ale Uniunii Europene

Potrivit informațiilor oferite pe site-ul Poliției de Frontieră, la controlul de frontieră, alături de cartea de identitatea/pașaport și permisul de conducere, trebuie să prezentaţi pentru autoturismul pe care-l conduceți, certificatul de înmatriculare valabil al acestuia şi Cartea Verde care este asociată poliţei de asigurare pentru răspundere limitată RCA. Aceste documente pot fi solicitate nu doar de polițiștii de frontieră ci și de cei de la rutieră.

La controlul de frontieră este verificată valabilitatea documentelor, fapt pentru care cartea de identitatea/pașaportul, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare valabil al autoturismului, Cartea Verde care este asociată poliţei de asigurare pentru răspundere limitată RCA și documentul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice trebuie prezentate în original.

De asemenea, șoferii trebuie să știe că nu e necesar să aibă la ei un document special din care reiese efectuarea inspecției tehnice periodice (valabilitatea inspecției rezultând din certificatul de înmatriculare).

„La controlul de frontieră, nu este necesar să prezentați documente cu privire modalitatea de deţinere sau folosinţă a autovehiculului (contract, procură, comodat etc). În cazul în care circulaţi în interiorul Uniunii Europene, autorităţile cu drept de control din statele pe care le tranzitaţi pot efectua verificări în cazul în care au suspiciuni privind modalitatea de deţinere a autovehiculului pe care-l conduceţi, fără însă a vă refuza intrarea sau interzice circulaţia pe teritoriul statelor respective”, se precizează pe site-ul Poliției de Frontieră.

În cazul în care intenţionaţi să călătoriţi în state din afara spaţiului Uniunii Europene, autoritățile vă recomandă să vă adresaţi reprezentanţelor diplomatice ale statelor respective cu privire la modul în care este reglementat aspectul referitor la justificarea dreptului de a conduce un autovehicul care nu este înmatriculat pe numele conducatorului auto.

Totodată, trecerea frontierei cu un autovehicul cu numere de circulaţie provizorii nu este posibilă, nefiind îndeplinită condiţia privind deținerea unui certificat valabil care să dovedească înmatricularea vehiculului, conform Convenţiei asupra circulaţiei rutiere încheiată la Viena la 08 noiembrie 1968.

Recomandări pentru evitarea aglomerărilor

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.

Pentru a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere respectiv, la un moment dat. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

Recomandări călătorie minori

Având în vedere faptul că, în perioada vacanţei de vară, mulţi copii călătoresc în afara graniţelor ţării, precum şi faptul că se întâlnesc situaţii în care minorilor li se întrerupe călătoria ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale, recomandăm părinţilor ca înainte de plecare să consulte care sunt condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate. Acestea se regasesc AICI.

sursa: avocatnet.ro, politiadefrontiera.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Tara lui Papura Voda

    luni, 31.07.2017 at 20:18

    In schimb, celor care intra in tara, ai impresia ca civilizatia le e confiscata de catre vamesi…

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate