Cea de-a doua etapă a Taberei Naționale Studențești "Părintele Teofil Părăian", organizată la Mănăstirea Oașa s-a încheiat luni. În aceeaşi zi, mănăstirea marchează pomenirea Adormirii Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, la care participă cei 100 de tineri care au luat parte la tabără.

Publicitate

Studenții au primit costume populare, cu ocazia hramului mănăstirii și au cântat în corul mănăstirii.

Pe tot parcursul acestei tabere, devenită tradiție, studenții au avut prilejul să participe la slujbele mănăstirii, la conferințele și documentarele religioase și culturale, dar și la discuțiile și drumețiile organizate.

Tabăra Națională Studențească „Părintele Teofil Părăian” este organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși  Români, filialele Oradea și Timișoara. Este considerată una dintre cele mai longevive, fiind susţinută de peste 17 ani. Timp de 14 ani, tabăra duhovnicească l-a avut drept conferențiar pe Părintele Teofil Părăian, iar de 3 ani această tradiție este continuată de ucenicii săi.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90