Doi fraţi din Alba Iulia care se certau din pricina unei moşteniri au fost sancţionaţi de jandarmi. Scandalul a izbucnit luni, 7 aprilie, în jurul orei 17.00, în curtea unui imobil situat pe strada Craivei din municipiul Alba Iulia şi a fost semnalat prin apel la 112.

Publicitate

La locul incidentului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de jandarmerie care a constatat că N.C. (58 de ani) şi I.C. (54 de ani) îşi adresau reciproc injurii şi se ameninţau cu acte de violenţă. Din verificările efectuate s-a stabilit că motivul disputei îl constituie casa părintească, rămasă moştenire. De asemenea, s-a constatat că, deşi fapta a fost săvârşită într-un loc neaccesibil publicului ea a fost comisă cu intenţia de a fi auzită şi văzută şi de alţii, iar acest rezultat s-a produs atât din perspectiva membrilor de familie cât şi a vecinilor şi trecătorilor. În urma intervenţiei jandarmilor incidentul a fost aplanat, scandalagiii au fost îndrumaţi să evite astfel de comportamente şi respecte legea în vederea stabilirii succesiunii. La final, ambii au fost sancţionaţi contravenţional.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Jandarmii reamintesc cetăţenilor că provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei. Mai mult, în cazurile în care faptele sunt săvârşite în incinta unei instituţii de învăţământ, a unei instituţii de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, cuantumul amenzii creşte, fiind stabilit de lege între 1.000 lei şi 3.000 de lei.