Blaj
CEC Bank a sponsorizat cu 100.000 de lei Spitalul Municipal din Blaj pentru achiziția de echipamente și materiale de protecție
CEC Bank a sponsorizat cu aproximativ 100.000 de lei Spitalul Municipal din Blaj pentru achiziția de echipamentele de protecție și materiale necesare în această perioadă de luptă împotriva răspândirii pandemiei de coronavirus, au transmis reprezentanții instituției financiare.
Potrivit unui comunicat al CEC Bank, pe lângă Spitalul Municipal Blaj au fost sponsorizate alte 8 unități spitalicești din cele mai afectate regiuni ale țării, pentru achiziția de echipamentele de protecție și materiale necesare pentru personalul din spitalele din România.
Valoarea totală a sponsorizărilor acordate de CEC Bank către spitale se ridică la aproximativ 1.000.000 de lei.
„CEC Bank s-a implicat în cauze relevante pentru români și pentru comunitățile aflate în nevoie. Sponsorizăm aceste nouă spitale din orașe mai mici – dar care se află în comunitățile cele mai afectate de noul coronavirus. De asemenea, am lansat oferte speciale de creditare pentru salariații din spitale – pentru a ne arăta recunoștința față de cei care luptă în prima linie și au grijă de noi și am luat măsuri speciale pentru plata pensiilor, pentru a proteja persoanele vârstnice, cei mai vulnerabili în fața acestei boli”, a declarat Bogdan Neacșu, președinte, director general CEC Bank.
Au fost sponsorizate nouă spitale – din București și din orașe medii și mici din opt județe unde se înregistrează un număr mai ridicat de îmbolnăviri decât media la nivelul țării: Alba (Spitalul Municipal Blaj), Suceava (Spitalul Județean de Urgenta Sf. Ioan cel Nou Suceava), Timiș (Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj), Hunedoara (Spitalul Municipal Orăștie), Constanța (Spitalul Municipal Medgidia), Brașov (Spitalul Municipal „Aurel Tulbure” Făgăraș), Neamț (Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț) și Galați (Spitalul Municipal „Anton Cincu” Tecuci).
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News