Connect with us
Publicitate

Actualitate

Cei 10 inculpaţi arestaţi preventiv în “Dosarul fraudelor cu medicamente din Hunedoara”, eliberaţi prin decizie la Curtea de Apel Alba Iulia

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia a admis, luni, recursurile declarate de cei 10 inculpaţi arestaţi în „Dosarul fraudelor cu medicamente din Hunedoara” şi a dispus înlocuirea măsurii de arestare preventivă cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea. Aceasta va fi aplicată din 5 iulie, respectiv 9 iulie pentru Mihai Tudor Drăgoescu.

Cei 10 inculpaţi au formulat recurs împotriva încheierii Tribunalului Hunedoara din 26 iunie prin care s-a dispus prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestării preventive, acţiune admisă de instanţa albaiuliană. De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a respins propunerea formulată de DIICOT BT Hunedoara, având ca obiect prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de cei 10 inculpaţi.

Inculpaţii sunt obligaţi să nu părăsească localitatea pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data expirării duratei arestării preventive, astfel:

– cu începere din 5 iulie 2013, până la 3 august 2013, pentru inculpaţii arestaţi, cu excepţia inculpatului Mihai Tudor Drăgoescu, pentru care măsura se aplică cu începere din 9 iulie 2013, până la 7 august 2013.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpaţii sunt obligaţi: să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de persoanele împreună cu care au comis presupusele fapte, de martori, de experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, cu excepţia situaţiilor în care inculpaţii şi respectivele persoane au relaţii de familie; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit presupusele fapte.

Instanţa atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

Inculpaţii vor fi puşi în libertate, dacă nu sunt arestaţi în altă cauză, la expirarea duratei arestării preventive, respectiv în 4 iulie 2013, cu excepţia inculpatului Mihai Tudor Drăgoescu, care va fi pus în libertate în 8 iulie 2013.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.

Prin încheierea Tribunalului Hunedoara din 26.06.2013 au fost admise propunerile de prelungire a  măsurii arestării preventivă pentru 30 de zile formulate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu privire la inculpaţii arestaţi în acest dosar.

Inculpaţii sunt acuzaţi în principal că în perioada 2010-2012 au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, ai cărui membri au obţinut beneficii financiare substanţiale din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscala si spălare de bani, in domeniul farmaceutic.

Este vorba despre medicii oncologi Elisaveta Mezo şi Maura Alina Popa din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara, soţii Tatiana Făgădar Vasilescu (diriginte de farmacie, consilier local, preşedinte PC Hunedoara) şi Iulian Constantin Făgădar, Ciprian Dumitru Ban (administrator de farmacie), Nicoleta Adriana Enuţa (contabil la două farmacii), Adela Ramona Goia (administrator de farmacie), Călin Popa (soţul medicului oncolog Alina Popa), Mihai Tudor Drăgoesc (fost administrator de farmacie) şi Ion Cristian Doţiu.

Citeşte mai multe detalii despre acest caz, aici.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate