Eveniment
Cei care nu confirmă în 24 de ore își vor pierde locul pentru imunizare. MODIFICĂRI în platforma de vaccinare anti-COVID-19
Apar două modificări importante în platforma de vaccinare anti-COVID-19.
Beneficiarii înscriși pe listele de așteptare vor fi notificați o singură dată, din cauza volumului mare de persoane înscrise pentru vaccinare. Dacă aceștia nu vor confirma în 24 de ore, îsi vor pierde locul.
Persoanele înscrise vor putea să-și estimeze timpul de așteptare, deoarece pe site vor apărea câți utilizatori mai sunt în așteptare.
Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiță, susține că interesul pentru imunizare este ridicat.
„În momentul de față, în centrele în care se administrează dozele de vaccin Pfizer, rata de confirmare a programărilor după notificare este între 85 și 90 la sută dintre persoanele care sunt înscrise pe lista de așteptare, chiar de la prima notificare”, declară Gheorghiță.
El a anunțat că, de acum înainte, persoanele vor primi o singură notificare pentru programare la vaccinare.
Până în acest moment, regula era că o persoană era notificată de până la trei ori. Dacă nu răspundea confirmării, se notificau alte persoane din lista de așteptare.
Întrucât există multe persoane înscrise pe lista de așteptare, s-a luat decizia de a se notifica o singură dată o persoană din lista de așteptare. Aceasta va avea la dispoziție 24 de ore să își confirme programarea respectivă.
Dacă programarea nu este confirmată, alte persoane din lista de așteptare vor fi notificate, tocmai pentru a rula într-un interval cât mai scurt persoanele din lista de așteptare, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Acesta a mai precizat că acest lucru va intra în vigoare de miercuri.
Din 10 aprilie, pentru fiecare persoană, platforma va afișa câți beneficiari se află înscriși în față și care este capacitatea de vaccinare zilnică în centrul ales.
Astfel, acesta precizează că persoanele înscrise își vor putea estima timpul de așteptare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News